Aurelian Marin: 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru litoralul românesc

Aurelian Marin: 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru litoralul românesc
person Horeca
access_time_filled
  • analizalitoral2016Creștere de minim 5% per total a cererii pentru litoral față de anul precedent
  • în acest an sunt 2000 de camere în plus pe sistem all inclusive, totalul fiind de 5000
  • Sezonul 2019 va beneficia de plaje lărgite pe tot litoralul

Sezonul de vară 2016 merge foarte bine pentru litoralul românesc. Este un context întreg care ne favorizează, ținând cont și de conjunctura turistică internațională. Mai mulți români preferă să-și petreacă vacanțele în România, dar, pe de altă parte, și mai mulți turiști de pe alte destinații aleg Litoralul nostru. în plus, mult mai mulți turiști români au optat pentru servicii all inclusive, înainte alegând Bulgaria și alte destinații. Motivul? Prețuri similare, ajung mai repede la destinație și, nu în ultimul rând, se simt ca acasă”, subliniază Aurelian Marin, directorul general al „Paradis Vacanțe de Vis”, unul din primii trei touroperatori specializați pe Litoralul românesc.

Mai mult All Inclusive și facilități suplimentare

în acest an sunt 2000 de camere în plus pe sistem all inclusive, totalul fiind de 5000. La ora actuală, Litoralul românesc are 22 de hoteluri all inclusive, din Năvodari până în sudul litoralului, în acest an încă 6 hoteluri adoptând acest sistem.

Multe hoteluri au adus facilități suplimentare pentru turiști, precum piscine, locuri de joacă, animație. Potrivit „Paradis Vacanțe de Vis”, din acest motiv unele hoteluri au recurs la ușoare creșteri de tarife justificate iar altele au păstrat tarifele, pentru a atrage și mai mulți turiști.

Parcul de Aventură Paradis Land din Neptun și Aqua Park-ul din Eforie Nord sunt la turație maximă, ca grad de ocupare. în momentul de față, acestea sunt mult mai solicitate de către turiști decât anul precedent”, subliniază Aurelian Marin.

Potrivit consultanților „Paradis Vacanțe de Vis”, lărgirea plajelor încă nu a influențat notabil sezonul, deoarece acest proiect nu au fost promovat foarte mult. încă nu s-a conștientizat importanța lărgirii plajelor, atât la nivel de asociații, cât și pe partea de promovare. Turiștii vor conștientiza acest aspect la fața locului, iar de anul viitor avantajele plajelor lărgite vor fi mult mai popularizate.

în toamna anului 2016 va continua proiectul lărgirii plajelor, pornind de la Eforie Nord până la Vama Veche inclusiv. Finalizarea este preconizată să aibă loc în toamna sezonului 2018, deci sezonul 2019 va beneficia de plaje lărgite pe tot litoralul!

Litoralul românesc în cifre și topuri

Topul stațiunilor în funcție de numărul de turiști și de gradul de ocupare:

1.    Mamaia
2.    Eforie Nord
3.    Venus.

Preferințele turiștilor români: 3 și 4 stele.

Hotelurile de 2 stele sunt din ce în ce mai puțin cerute, chiar și cele renovate dar fără facilități gen recepție, mic dejun, piscină. Hotelurile de 5 stele sunt oricum mai puține, mai scumpe, destul de elitiste.

Topul cererii după tipul de servicii alese
1.    Mic dejun
2.    Servicii de cazare
3.    All inclusive
4.    Half board sau full board (se cer din ce în ce mai puțin)

Topul tipurilor de rezervări

1.    Rezervările normale
2.    Rezervările Early Booking (30%)
3.    Rezervările last minute – în scădere, mai sunt folosite pentru turismul de week-end.

Acest an este mai problematic în privința rezervărilor pentru weekend, deoarece, în special în vârful de sezon, sunt multe rezervări pe sejururi. Pe de altă parte, turistul de weekend îl completează pe cel de sejur și lasă mai mulți bani.

Lunile iulie și august vor fi mai aglomerate, dar hotelierii mai păstrează camere și pentru turiștii de weekend.

Litoralul a înregistrat creșteri ale vânzărilor atât în regim early booking, cât și acum. Estimez o creștere de minim 5% per total a cererii pentru litoral față de anul precedent. Și încasările vor fi un pic mai mari, pentru că unele hoteluri au mărit tarifele datorită îmbunătăților (piscine, locuri de joacă, animație) și avem 2000 de camere all inclusive în plus. Cred că 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluție pentru Litoralul românesc!”, mai subliniază Aurelian Marin.

în sudul Litoralului există hoteluri care au inclus în oferta lor de servicii o intrare gratuită în Parcul de Aventură Paradis Land din Neptun, o dată  pe sejur. Cererea pentru Litoralul românesc a început să crească constant, de la an la an, începând cu 2012.

De unde vin și ce preferă turiștii străini

Numărul turiștilor străini este în creștere iar majoritatea vin din: Israel, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia dar și din Grecia, datorită conexiunilor cu aeroportul Constanța. Conexiunile aeriene cu Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța contribuie decisiv la creșterea fluxului de turiști străini, un exemplu important fiind seria de curse charter dinspre Israel (3 pe săptămână), operate în perioada iunie-septembrie.

Media de buget per turist străin: 100 de euro fără transport, pe zi.

Aceștia aleg excursii opționale de o zi de genul Delta Dunării, București, Balcik (Bulgaria), seri tradiționale românești, degustări de vinuri Murfatlar, turul Constanței.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302