Hotelierii din Mamaia au un sistem de rezervări online special dedicat

Hotelierii din Mamaia au un sistem de rezervări online special dedicat
person Horeca
access_time_filled

Primul sistem de rezervări online dedicat exclusiv hotelierilor din stațiunea Mamaia va fi lansat oficial pe 31 mai 2011, de către Asociația Patronală Mamaia și va fi disponibil pe website-ul oficial al stațiunii Mamaia: www.mamaia360.ro. Noul sistem de rezervări online aduce o serie de beneficii, atât hotelierilor, agențiilor de turism, cât și turiștilor.

siteM
Managerul General al hotelului Iaki din Mamaia, Anca Nedea crede că este o idee extraordinară de a „oferi posibilitatea clienților noștri să acceseze o singură adresă de web și să se poată astfel conecta la cele mai bune tarife, la ofertele last minute și la serviciile pe care le putem oferi”. Pentru turist, spune Anca Nedea, beneficiile constau în accesul la informație, accesabilitate, feedback rapid și concentrarea informației într-un singur loc.
booking„Pentru hotelieri, membri ai Asociației Patronale Mamaia, acest concept aduce nou, (pentru că există deja astfel de site-uri pe care hotelierii din Mamaia sunt prezenți și prin care vând) ideea de interfață între platformele dânșilor de vânzare, și site-ul Mamaia 360”, ne spune managerul general al hotelului Iaki.
Pe de altă parte, mai spune Anca Nedea, orice canal de vânzare, orice instrument de vânzare care poate produce, trebuie exploatat. Pentru cei care nu operează încă pe numeroasele sisteme online de vânzări și care nu au încheiate multe contracte cu agenții și tour-operatori, deci nu au vizibilitate în piață, iar clientul ajunge greu la dânșii, este un instrument de vânzare foarte bun, spune Anca Nedea. „Le recomand colegilor mei să-l folosească în beneficiul dânșilor și al clienților”.
Și agențiile de turism beneficiază de o serie de avantaje în urma lansării noului sistem de rezervări online al hotelierilor din Mamaia.
cameratulipAgențiile de turism pot cumpăra acum sejururi și vacante direct din sistemele de rezervări ale hotelurilor, nemaivând nevoie de contract și convenție cu fiecare hotel în parte pentru a obține discount. „Pe mamaia360.ro (sau direct pe website-urile hotelurilor) obții discount instant începând cu 10% dar și cele mai bune tarife, pentru că acum cumperi direct de la hotel”, se arată pe website-ul stațiunii Mamaia.
Un alt avantaj pentru agențiile de turism este că află disponibilul la fiecare hotel în parte, pe loc, direct de pe internet. „Nu mai este nevoie să suni la hotel, să trimiți faxuri ca să ceri disponibilul sau sa obții confirmări pentru clientii tai. Pe www.mamaia360.ro afli instant dacă hotelul x sau y are camere disponibile, afli câte camere sunt disponibile, ce tip de camere și la ce tarif”, se mai arată pe site. Un alt avantaj este că se primește confirmarea rezervării pe loc, la fiecare hotel în parte.
De asemenea, turiștii pot face rezervări online pe mamaia360.ro pentru hotelurile de două, trei, patru și cinci stele. Turiștii pot afla în timp real câte camere sunt disponibile la fiecare hotel, la ce tarif.
Mamaia360 este singurul website din România care trimite recenziile și comentariile utilizatorilor săi direct către proprietarii hotelurilor din Mamaia.
Mamaia360.ro a fost lansat în 2010 de către Asociația Patronală Mamaia, în parteneriat cu IPIX România – lider mondial în imaginea la 360 de grade -, în urma unei investiții de 450.000 euro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302