VINARIUM International Wine Contest – Ediția a XXIII-a

VINARIUM International Wine Contest – Ediția a XXIII-a
person Horeca
access_time_filled

VINARIUM International Wine Contest, unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vin din Europa Centrală și de Sud-Est, ajunge în 2026 la ediția cu numărul XXIII.
Competiția se va desfășura în perioada 28–31 mai 2026, reconfirmând rolul României ca platformă relevantă de validare-comunicare din industria globală a vinului.

Organizat de ASER Wine Consulting, Asociația VINARIUM, în parteneriat cu ADAR – Asociația Degustătorilor Autorizați din România, sub patronajul OIV – Organizația Internațională a Viei și Vinului, al VINOFED – Federația Internațională a Marilor Concursuri de Vinuri și al FIJEV – Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin, concursul funcționează integral conform regulamentelor internaționale OIV.

Din 2026, încă o entitate de prim rang girează activitatea VINARIUM: Union Internationale des Œnologues (UIOE) – Uniunea Internațională a Oenologilor.
Fondată la Milano în 1965 de Argentina, Chile, Franța, Italia, Portugalia și Spania, UIOE reprezintă la nivel mondial uniunile naționale ale oenologilor și apără statutul profesional al oenologului în toate forurile internaționale relevante.
La ediția 2026, VINARIUM o are ca observator oficial din partea UIOE pe Prof. Dr. Monika Christmann din Germania, Vice-Președinte UIOE și Președinte de Onoare al OIV.

Parteneriat VINARIUM – WineSearcher.com
Vinurile medaliate la VINARIUM sunt listate pe platforma lider în căutarea de vinuri WineSearcher.com, care oferă vinurilor un plus de vizibilitate și credibilitate pe piața internațională. Astfel, producătorii care se regăsesc pe această platformă beneficiază de un argument comercial puternic.

Înscrierea probelor în concurs
Înscrierile pentru ediția XXIII sunt deschise până la 25 aprilie 2026.
Detalii: www.iwcb.ro
Sunt admise, conform regulamentului OIV:
•vinuri liniștite
•vinuri efervescente
•distilate de origine vitivinicolă

Jurizarea este electronică și realizată exclusiv pe baza fișei OIV.
Categorii adăugate în ultimii ani de VINARIUM:
•Vinuri BIO
•Vinuri Amber/Orange și Qvevri/Amphorae
•Vinuri fără alcool

Medalii VINARIUM
Conform Regulamentului OIV, maximum 30% dintre probele înscrise pot obține medalie.
Punctajele pentru medalii sunt urmatoarele:
•Marea Medalie de Aur (93–100 puncte)
•Medalia de Aur (89–92,9 puncte)
•Medalia de Argint (85–88,9 puncte)

Premii speciale acordate de organizații și parteneri internaționali
•VINOFED – premii pentru vinurile seci cu cele mai mari punctaje (alb, rosé, roșu, spumant)
•FIJEV – premii pentru vinurile românești din soiuri autohtone cu cele mai mari punctaje (alb, rosé, roșu)
•IPPU Prime Label & KURZ Romania – premii pentru excelență în design, packaging și labeling; fiecare premiu consta în producția a 5.000 de seturi de etichete (față și verso), realizate la standarde profesionale înalte.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302