Echipa și ingredientele, secretele creațiilor dulci

Echipa și ingredientele, secretele creațiilor dulci
person Cătălina Matei, redactor-șef
access_time_filled

Ana Consulea, chef cofetar perfecționat în Franța, fondatoarea Zexe Braserie, femeia care a readus la viață prăjiturile românești, a vorbit despre ingrediente inovatoare, obiceiuri de consum și proiecte, în special din poziția de brand ambassador Elle & Vire Professionnel, un brand distribuit de curând de către Delaco Distribution SA, parte a grupului francez Savencia Fromage & Dairy.

De unde vine pasiunea ta pentru cofetărie?

Am avut norocul de a crește într-o familie veșnic îndrăgostită de ospitalitate, care și-a dedicat viața domeniului HoReCa. Mi s-a părut firesc să continui pe acest drum inițiat de familia mea, care să îmi pună în valoare toate aptitudinile și să mă ajute să evoluez ca om și antreprenor.

După ce am citit istoria cofetăriei românești, am înțeles că avem mult de recuperat pentru a o repune pe harta lumii. Mi-am dorit să contribui la formarea gustului generațiilor viitoare și să aduc bucurie.

Mi-am dorit să fac acest lucru la nivel de excelență, așa că am decis să urmez Școala de cofetărie în Franța și să învăț de la cei mai buni chefi. Acolo am pus bazele carierei mele, atât la nivel tehnic, cât și la nivel de atitudine și business. Și tot acolo am descoperit și brandul Elle & Vire Professionnel. La întoarcerea în țară, nu mi-am imaginat nicio clipă că voi folosi alte produse. Mi-am dorit mereu ce-i mai bun, ingrediente excelente ca să creez deserturi excepționale.

Pe ce elemente te bazezi în munca ta de zi cu zi? Ce te ajută să faci preparate atât de apreciate?

Unul dintre secretele creațiilor din vitrina noastră este chiar echipa, motorul din spatele oricărui chef. În Franța, am învățat să împărtășesc ceea ce știu cu oamenii cu potențial din jurul meu. Să dau mai departe acest know-how, pentru a crea echipe puternice, autonome, creative și generații noi de cofetari.

Apoi, vorbim despre ingredientele premium, fără de care nu am putea obține gustul unic, excelența în cofetărie. Este responsabilitatea noastră să gestionăm cât mai bine resursele, să tratăm natura cu respect, pentru că ea ne pune la dispoziție o materie primă de calitate. Gustul, Natura, Originile și Excelența vor fi mereu surse de inspirație infinită pentru mine și echipa mea. Misiunea noastră este aceea de a hrăni oamenii mai bine.

Ce anume te-a făcut să te atașezi de brandul Elle & Vire Professionnel?

Am rămas profund impresionată în primul rând de gust, apoi de valorile lor și atenția pe care o acordă comunităților în care activează – de la grija pentru fermieri, până la condițiile speciale de creștere a văcuțelor. Investesc în inovație, sustenabilitate, mediu și educația oferită profesioniștilor și pasionaților și am putut să văd acest lucru „la firul ierbii”, în călătoriile pe care le-am avut în Normandia. Împărtășim aceleași valori și aceeași viziune și am simțit că alături de ei pot modela gusturile și mentalitățile românilor.

Elle & Vire Professionnel se diferențiază printr-o gamă de produse de calitate premium, o rețea de distribuitori extrem de performanți și câțiva consilieri culinari dedicați, care împărtășesc din experiență, expertiză, dar și pasiune, în toată lumea.

Recunosc că m-am îndrăgostit de frișca lor din primul moment în care am folosit-o. Are toate calitățile pe care un chef le caută: gust excelent, o rată mare de creștere în volumul, textura și cantitatea ideală de grăsime, 35%.

Veți avea ocazia să-i admirați calitățile din plin în săptămâna 13-19 mai, când în vitrina noastră de la Braserie se va regăsi desertul Rosa, în ediție limitată. Un desert signature, inspirat 100% de Elle & Vire Professionnel, care reflectă perfect unul dintre pilonii brandului: „Hrănim oamenii mai bine”. Rosa Week, o sărbătoare a gustului.

Ca brand ambassador al brandului, dar și ca profesionist recunoscut în segmentul cofetăriei, de ce ai recomanda aceste produse?

Unul dintre atuuri este calitatea laptelui. Normandia, regiunea unde își are rădăcinile Elle & Vire Professionnel, este renumită internațional pentru calitatea laptelui. Apoi, cel mai important în viziunea mea, gustul unic. Expertiza tehnică a stat dintotdeauna la baza produselor Elle & Vire Professionnel. Ele potențează aromele și garantează deserturi excelente, în mâna chefilor talentați.

În meseria ta, inovația pare să fie foarte importantă. Ce produse inovatoare ai încercat în ultima vreme?

Pentru că viziunea noastră centrată pe gust depășește granițele țării, înțelegem perfect melanjul dintre autohton și universal recunoscut. În ultimii ani, am ales produse remarcabile, cu origine controlată și puternic impact al terroir-ului din zonele consacrate, fie ele locale, fie internaționale.

Și dacă tot am vorbit despre Elle & Vire Professionnel, recent am avut ocazia de fi parte din lansarea noului star Cooking Cream Sour Taste 12%, organizată de Delaco Distribution. Un produs cu multiple talente și un gust acrișor inedit, pe care le-am pus în valoare într-un desert bar, în cadrul unei cine special create pentru starurile gastronomiei românești, alături de bunul meu prieten Radu Dumitrescu, care a deschis Voilà special pentru noi.

Ce poți spune despre obiceiurile de cumpărare ale românilor (din HoReCa) în ceea ce privește aceste produse?

În ultima perioadă, am observat că produsele Elle&Vire Professionnel au atras atenția multor chefi și chefi cofetari din România. Fie ei cu experiență, cu business-uri mari în HoReCa, sau la început de drum, dar conștienți de calitatea pe care o oferă aceste produse. Mă bucur când văd colegi de breaslă cărora le pasă ce ingrediente folosesc în bucătărie sau în laboratorul lor, ce gust și calitate oferă oaspeților.

E datoria noastră să hrănim oamenii cât mai bine, echilibrat, responsabil şi sustenabil. Putem face acest lucru doar cu parteneri care înţeleg biodiversitatea şi adoptă practici corecte pentru un viitor mai bun. Elle & Vire Professionnel este unul din ei, iar Delaco Distribution, noul distribuitor în România și parte a grupului francez Savencia Fromage & Dairy, va avea grijă ca produsele lor să ajungă în bucătăriile și laboratoarele voastre.

Care sunt dificultățile pe care le ai în munca de zi cu zi?

Aș menționa contextul economic instabil, cu ordonanțele și măsuri legislative adoptate peste noapte, care îți schimbă planul de business inițial. Când reușești să te aliniezi noilor reglementări și îți găsești echilibrul, te izbești brusc de taxe noi, reguli noi, o iei de la capăt.

Ce proiecte mai pregătești?

Fiți pregătiți, „coacem” ceva absolut delicios pentru voi. Cu sprijinul partenerilor de la Elle & Vire Professionnel, care susțin excelența din spatele vitrinei, voi lansa primul podcast românesc dedicat în totalitate cofetăriei. Cu invitați de renume, legende ale cofetăriei românești, mari influenceri ai vremurilor trecute sau prezente, dar și tineri care deja revoluționează lumea noastră dulce. Vă promit discuții spumoase, curiozități nemaiîntâlnite până acum și povești cu gust. Stay tuned!

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302