Tendințe în comunicarea corporate în 2017

Tendințe în comunicarea corporate în 2017
person Horeca
access_time_filled

într-o lume în care social-media și noile tehnologii influențează tot mai puternic deciziile în relațiile de business, dezvoltarea unor campanii integrate de promovare a produselor și serviciilor în mediul online va fi principalul trend în comunicarea de business în 2017. Cel puțin asta reiese din opiniile a peste 650 de manageri din mediul de afaceri românesc, chestionați de Frames Media Network și BTvideo.

în baza unui chestionar realizat de cele două companii, pe platformele online, la care au fost invitați să răspundă reprezentanții unor firme din sectoarele cheie ale economiei, de la start-up-uri din IT, IMM-uri din sectorul retailului și multinaționale din construcții, agricultură și industria prelucrătoare, a reieșit faptul că internetul ar urma să fie cel mai atractiv mediu de comunicare pentru mediul de afaceri românesc în 2017.

comunicareinternet

Conform chestionarului, cei mai mulți manageri chestionați (78%) consideră comunicarea și promovarea drept elemente esențiale ale dezvoltării business-ului, iar 64% au o strategie clară, coerentă și bine definită de comunicare.

în privința modalităților prin care își desfășoară campaniile de promovare, print-ul și reclama Radio-TV acoperă între 25-30% din buget, în timp ce marketingul online susține între 30-45%. Restul îl reprezintă afișajul clasic (reclamă stradală), direct-mailing și alte forme de promovare.

întrebați în ce măsură sunt satisfăcuți de modul în care se derulează comunicarea business-ului, cei mai mulți manageri (67%) au bifat calificative medii (3-4), pe o scară de la 1-5, în timp ce 24% au ales opțiunea cea mai scăzută (1).

Chestionarul Frames Media Network & BTvideo arată, totodată, că tot mai multe firme sunt dispuse să își externalizeze serviciile de comunicare către companii specializate (73%), iar cei care au făcut-o deja au notat colaborarea cu astfel de firme cu calificative între 3-5, pe o scară de la 1-5.

Managerii chestionați au menționat drept criterii esențiale în selectarea platformelor de comunicare inovația (72%), experiența (61%), prețul serviciilor (59%) și raportul real de activitate (45%). Celelalte criterii menționate au vizat portofoliul de clienți, recomandările și flexibilitatea derulării colaborării.

comunicareexternalizata

Pentru 2017, cei mai mulți manageri (82%) au susținut necesitatea dezvoltării unei comunicări mult mai focusate pe internet, prin intermediul unor tooluri dedicate unor categorii extrem de bine definite de clienți. Creșterea vânzărilor (79%), promovarea produselor (68%) și notorietatea (56%) au fost considerate, de respondenți, drept cele mai importante ținte pentru dezvoltarea serviciilor de comunicare în 2017.

Chestionarul a fost completat în perioada 15 octombrie – 10 noiembrie 2016. Rezultatele sunt menite să ofere celor două companii și, în general, mediului de afaceri, un indicator privind perspectivele comunicării în 2017.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302