Autorităţile din Cluj au inaugurat hotelul “Univers T”

Autorităţile din Cluj au inaugurat hotelul “Univers T”
person Horeca
access_time_filled

Hotelul „Univers T”, aflat în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, a fost inaugurat pe 11 mai, după finalizarea lucrărilor de reabilitare care au durat 3 ani și în urma cărora unitatea a fost clasificată la trei stele. Investiția în noul hotel se ridică la 3.5 milioane de euro, potrivit președintelui CJ Cluj, Alin Tișe. Clădirea a fost construită în anul 1985, pe atunci numindu-se Casa Tineretului, și a fost preluată de CJ Cluj în anul 1992, în calitate de acționar unic, care a promovat-o sub un nou brand, Universt T.

universt2

Președintele Consiliului Județean Cluj a declarat la inaugurarea unității că „Hotelul Univers T a fost modernizat în urma unor investiții de 3,5 milioane de euro, care au început în 2008. Unitatea dispune de un restaurant de 220 de locuri, o terasă de 75 de locuri, 22 de camere și șase apartamente, clasificate la trei stele. Vrem să redăm acest obiectiv turismului. Hotelul este administrat de o societate a CJ și așteptăm să producă bani pentru bugetul județului, pentru a-i putea folosi la alte investiții”.
restaurantTÎn perioada următoare și amfiteatrul hotelului va intra într-un proces de reabilitare care va costa 800.000 euro și care se va finaliza la sfârșitul acestui an.
Alin Tișe a dat asigurări că managementul hotelului va fi menținut la CJ Cluj și că nu ia în calcul privatizarea unității.
Hotelul va avea în total, după finalizarea tuturor lucrărilor de renovare, 50 de camere single și duble și șase apartamente, dar și un amfiteatru de 260 – 350 de locuri, o sală de fitness cu saună și salon de masaj, cinci săli de conferințe cu 40 de locuri și o parcare cu 70 de locuri.
„Astăzi sărbătorim reintrarea pe piața hotelieră clujeană după o absență de trei ani și o investiție de 14 milioane de lei. A fost un proces de renovare-modernizare destul de anevoios însă am beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Cluj și le mulțumesc tuturor”, a declarat cu ocazia inaugurării hotelului, Brândușa Mândru, directorul Univers T.

Sursa: Citynews.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302