Compania Bvlgari îşi consolidează prezenţa în sectorul hotelier

Compania Bvlgari îşi consolidează prezenţa în sectorul hotelier
person Horeca
access_time_filled

Celebra companie italiană de bijuterii Bvlgari își consolidează prezența în industria hotelieră, prin inaugurarea celui de-al 3-lea hotel din portofoliu, în capitala Marii Britanii, chiar înainte de Jocurile Olimpice. Noul hotel se alătură celor 2 hoteluri marca Bvglari din Milano și Bali și este un tribut adus brandului italian de bijuterii. Tematica noului hotel este una sugestivă: Argintul. Bvlgari se alătură unor companii importante precum Versace, Giorgio Armani, Christian Lacroix, Ferragamo, Moschino sau Missoni, care și-au extins activitatea și în sectorul hotelier, deschizând hoteluri de tip lifestyle.

bvglari

Grupul Bvglari Hotels&Resorts își face așadar intrarea în industria ospitalității din Marea Britanie, cu primul hotel de lux construit de la zero din ultimii 40 de ani, în capitala țării, potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanții companiei. „Suntem extrem de mândri să inaugurăm un hotel Bvlgari în inima Londrei, acesta fiind o dorință  mai veche a noastră. Acest hotel, primul hotel de lux construit în Londra după aproape 40 de ani, reprezintă un pas important pentru proiectul Bvlgari Hotels&Resorts. Sunt convins că noul nostru hotel va sta ca o mărturie pentru succesul brandului Bvglari în UK, o piață strategică pentru bunurile de lux”, a declarat Francesco Trapani, CEO Bvlgari Group.

bvglari2

Hotelul Bvglari din Londra este situat în zona Knightsbridge, din centrul Londrei, are 85 de camere și va oferi o combinație unică de facilități de lux și servicii exclusiviste. Hotelul aduce pe piață unul dintre cele mai mari spa-uri din centrul Londrei. Designul interior poartă semnătura lui Antonio Citterio și se focusează pe tematica argintului.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302