5 to go avansează în topul cafenelelor din Europa

5 to go avansează în topul cafenelelor din Europa
person Horeca
access_time_filled

Brandul românesc 5 to go a urcat pe locul 9 în topul european al lanțurilor de cafenele pentru 2022, conform clasamentului anual publicat recent de Food Service, Europe & Middle East.

5 to go a atins un număr total de 500 de cafenele deschise local, dintre care 84 pe parcursul anului 2023, și este prezent cu cel puțin o locație în 105 orașe din România, acoperind astfel 40% din țară. Proximitatea rămâne unul dintre pilonii strategici ce stau la baza dezvoltării brandului, alături de diversitatea produselor, precum și designul și atmosfera din cafenele.

Și anul acesta, brandul 5 to go păstrează trendul ascendent și înregistrează creștere în privința nivelului de vânzări și a cifrei de afaceri, care a depășit 25 de milioane de euro în luna august 2023, cu 50% mai mult față de anul 2022.

În perioada următoare, 5 to go continuă planurile de expansiune și vizează noi piețe internaționale. În curând se vor deschide două noi cafenele în Ungaria, ajungând la 4 cafenele deschise în această țară, iar pentru începutul anului 2024 este planificată deschiderea unei filiale în Bratislava, Slovacia, unde brandul demarează un proiect de 50 de locații pentru o perioadă de 4 ani.
În anii următori, și alte piețe internaționale vor fi testate și incluse pe harta dezvoltării globale a brandului.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302