Gala Premiilor CHEFI DE ROMÂNIA 2026, ediția a IV-a
Cea de-a patra ediție a Galei Premiilor Chefi de România, singurul eveniment dedicat exclusiv chefilor și pastry chefilor din România, a avut loc pe 19 februarie, la Biavati Events.
Gala a devenit, de la an la an, un reper pentru industria gastronomică autohtonă, reunind profesioniști consacrați, lideri din acest segment de piață, furnizori, parteneri și prieteni ai domeniului, într-o seară specială, construită în jurul performanței, pasiunii și excelenței culinare, plină de momente speciale, oportunități de networking și experiențe gastronomice.
Tema ediției din acest an, „The Real Story”, a adus în prim-plan poveștile din spatele uniformei de chef – parcursul, sacrificiile, ambiția și determinarea care definesc fiecare bucătar sau cofetar. Gala își propune, de altfel, să scoată la lumină nu doar performanța vizibilă, ci și munca nevăzută care stă la baza reușitei.
„Prin organizarea acestui eveniment, îmi doresc să aduc în lumina reflectoarelor profesioniștii care, prin talent, disciplină și pasiune, contribuie zi de zi la evoluția gastronomiei românești. Gala Chefi de România este, înainte de toate, o celebrare a comunității și a poveștilor reale din spatele fiecărui succes”
Daniela Sima, organizatoarea evenimentului
Persoană activă de peste 20 de ani în sectorul HoReCa și implicată constant în dezvoltarea unei comunități solide de bucătari, cofetari și profesioniști din domeniul culinar.
Premiile au fost acordate în urma unui proces de jurizare desfășurat pe baza unor criterii clare și obiective. Nominalizările au fost realizate de un juriu extins, format din opt chefi și patru pastry chefi români recunoscuți la nivel național: Chef Constantin Ghimpu, Chef Dumitru Bucşa, Chef Robert Voicu, Lady Chef Oana Coantă, Lady Chef Cerasela Lungu, Chef Adorjan Trucza, Chef Alexandru Iacob, Chef Ștefan Popescu, Pastry Chef Carmela Dragomir, Pastry Chef Mirela Cață, Pastry Chef Vera Maxim și Pastry Chef Gabriela Pascaru.
Cele 71 de premii au fost împărțite în două secțiuni majore – Chefi și Pastry Chefi – recompensând performanța în 27 de categorii.
Câștigători PREMIILE CHEFI DE ROMÂNIA 2026
BEST CHEF BUCĂTĂRIE TRADIȚIONAL ROMÂNEASCĂ
- Locul 1 – Mihai Zamfira — Ponton, Fălticeni
- Locul 2 – Bogdan Farcaș — Roata Făget, Cluj-Napoca
- Locul 3 – Dalia Pădurescu — Ham’Bar, Pașcani
BEST CHEF NEW ROMANIAN CUISINE
- Locul 1 – Andrei Chelaru — Cam’Bun, București
- Locul 2 – Ilyes Levente — Páva, Odorheiu Secuiesc
- Locul 3 – Robert Tordai — Bethlen Estates Transylvania, Mureș
BEST CHEF FINE DINING
- Locul 1 – Mihai Toader — Soro Lume, București
- Locul 2 – Lőrincz Szilárd — One Soul, Brașov
- Locul 3 – Alin Vădean — Eratto, Cluj-Napoca
BEST CHEF EVENIMENTE
- Locul 1 – Ioan Șușală — Casa Timiș, Prahova
- Locul 2 – Liviu Morărescu — NCP Palace, Suceava
- Locul 3 – Marius Vlaic — Wonderland, Cluj-Napoca
BEST CHEF RESTAURANT DE HOTEL
- Locul 1 – Marinică Bejenaru — Kronwell, Brașov
- Locul 2 – Flaviu Mureșan — Hotel Epoque Relais & Château, București
- Locul 3 – Alin Berba — Hotel Marmorosch, București
BEST CHEF BUCĂTĂRIE MAGHIARĂ
- Locul 1 – Ilyes Levente — Páva, Odorheiu Secuiesc
- Locul 2 – Zoltán Garaczi — Hotel Pacsirta, Sovata
- Locul 3 – Kovács Áron Gábor — Castel Sfântu Gheorghe
BEST CHEF BUCĂTĂRIE LIPOVENEASCĂ
- Andrei Călin — Cămara Lipovenească, Deltă
BEST CHEF BUCĂTĂRIE TURCO-TĂTĂREASCĂ
- Emre Uzunok — Imza, București
BEST CHEF BUCĂTĂRIE MEDITERANEANĂ
- Locul 1 – Liviu Preda — Limon, Brașov
- Locul 2 – Florin Ivan — Ancora, București
- Locul 3 – Ștefan Manole — Pește și Vin, Brăila
BEST CHEF BUCĂTĂRIE LIBANEZĂ
- Fouad Felix — Lebăda Resort, Deltă
BEST CHEF BUCĂTĂRIE ASIATICĂ
- Sorin Zaharia — Zen Sushi, București
BEST CHEF BUCĂTĂRIE NORD/SUD AMERICANĂ
- Locul 1 – Daniel Andrieș — Viena House, București
- Locul 2 – Daniel Stoenescu — Ferma Baciu, București
- Locul 3 – Dan Scripei — Little Texas, Iași
BEST CHEF BISTRO GASTRONOMY
- Locul 1 – Roland Suciu — Braseria Locală, Cluj-Napoca
- Locul 2 – Andrei Junghiețu — Papilla, București
- Locul 3 – Dan Prodea — Alex, Galați
BEST CHEF TRAINER
- Gabriel Gorgan — Horeca Culinary School, București
BEST CHEF FARM TO TABLE
- Locul 1 – Robert Tordai — Bethlen Estates Transylvania, Mureș
- Locul 2 – Andrei Chelaru — Cam’Bun, București
- Locul 3 – Octavian Băloi — Rozmarine, Constanța
RISING STAR CHEF
- Locul 1 – Andrei Fabian Lupoi — Kronwell, Brașov
- Locul 2 – Alexia Stan — One Soul, Brașov
- Locul 3 – Fabian Prutean — Zaza, Timișoara
BEST CHEF CONCEPT
- Alex Petricean — NOUA, București
BEST FEMALE CHEF
- Nina Rus — Păstrăvăria RIN, Bistrița-Năsăud
BEST MALE CHEF
- Vlad Pădurescu — Kane, București
BEST PASTRY CHEF HOTEL/RESTAURANT
- Locul 1 – Simona Preda — Limon, Brașov
- Locul 2 – Oana Mirică — Marmorosch, București
- Locul 3 – Costin Licu — Hotel Athénée InterContinental, București
BEST CHOCOLATIER
- Locul 1 – Alina Lungu — Luado, Brașov
- Locul 2 – Bianca Catană — Five Graces Chocolate House, Botoșani
- Locul 3 – Marius Urucu — Choco Fashion, București
BEST BRUTAR/PATISER
- Locul 1 – Valentina Ion — Grain Trip, București
- Locul 2 – Nicoleta Trifan — Simplu, Brașov
- Locul 2 – Gabriel Toth — Tothek, Brașov
- Locul 3 – Nicolae Rotari — La Mița Biciclista, București
BEST PASTRY CHEF TRAINER
- Alexandru Ștefan
- Robert Eisler
BEST GELATIER
- Diana Gavril — Casa del Gelato, Brașov
RISING STAR PASTRY CHEF
- Locul 1 – Horia și Traian Adronie — Mon Frère, București
- Locul 2 – Marius Dascălu — Cofetăria Alex, Târgoviște
- Locul 3 – Andreea Druță — Lapterra, Suceava
BEST FEMALE PASTRY CHEF
- Locul 1 – Mihaela Raluca Mărgălina — Majore, Pitești
- Locul 2 – Andreea Simion — Angeline Cake, București
- Locul 3 – Aura Năstase — Pastel Fine Dessert, București
BEST MALE PASTRY CHEF
- Locul 1 – Peter Schuller — Iris Delice, Cluj-Napoca
- Locul 2 – Cornel Morar — Clarion, Câmpina
- Locul 3 – Ilie Hasna — Jolie Pan, Suceava
Premiul pentru Întreaga Activitate
- Gabriela Berechet
Premiul In Memoriam ADI POP
- Horia Vîrlan
Premiul de Popularitate
- Chef Richard Abou Zaki
Chefi la Cuțite
- Chef Ștefan Popescu
Chefi la Cuțite
- Chef Orlando Zaharia
Chefi la Cuțite
- Chef Alexandru Sautner
Chefi la Cuțite
Premiul Juriului
- Chef Joseph Hadad