Locuri în programul „Şcoală Duală” la Snagov Club, Casa Vlăsia şi Lagoo Snagov

Locuri în programul „Şcoală Duală” la Snagov Club, Casa Vlăsia şi Lagoo Snagov
person Horeca
access_time_filled

În noul an şcolar 2022-2023, Snagov Club pune la dispoziţia elevilor 24 de locuri în programul Şcoală Duală, alături de alți doi operatori economici, Casa Vlăsia și Lagoo Snagov. Programul reprezintă o alternativă la învăţământul profesional clasic, se adresează elevilor din clasa IX-a şi se va derula pe parcursul a trei ani.

Programul presupune îmbinarea aspectelor teoretice cu abilităţile şi cunoştinţele practice, dobândite sub îndrumarea specialiștilor din domeniul turismului.
Astfel, prin această inițiativă, cele trei companii din industria ospitalității vor înființa o clasă nouă de învățământ dual în cadrul Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu – Snagov, în domeniile de pregătire profesională turism și alimentație lucrători hotelieri.


Lipsa forței de muncă se află la cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani pentru industria ospitalității. Singura soluție sustenabilă pe termen lung este parteneriatul public privat, așa că am decis să ne implicăm activ în dezvoltarea învățământului profesional dual în domeniul turismului, inițiativa noastră fiind de altfel singura de acest fel în horeca la nivelul județului Ilfov în anul școlar 2022-2023”, a spus Marius Sucală-Cuc, general manager Snagov Club.


Tinerii care își doresc să se specializeze într-o meserie în domeniul turismului încă din timpul liceului, pentru a-și continua cariera ca specialiști după finalizarea studiilor, cu beneficiul de a fi făcut practică în domeniu, au acum șansa de a face un pas în cariera dorită.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, care are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ.

În cadrul proiectului școlii duale, elevii Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu Snagov vor avea acces la cele mai bune condiții de dezvoltare profesională și personală. Pe lângă bursa lunară de 400 lei (200 lei bursă profesională și 200 de lei susținere financiară din partea agentului economic), elevii vor avea acces la examinări de medicină a muncii și analize medicale, echipament de lucru și protecție, o masă pe zi la partenerul de practică și vor putea beneficia de programul financiar „Bani de liceu”, iar dacă performanțele școlare îi vor recomanda, elevii vor beneficia de burse de merit.

Contractul între școală, agenți economici și elevi se încheie pe o perioadă de 30 de luni – pentru a cuprinde perioada de timp aferentă activitățile de promovare a ofertei, recrutare, selecția și admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual.

Modulele principale de pregătire sunt Calitatea în turism și alimentatie, Structuri de primire turistică și Procese de bază în alimentație, plus instruire practică la operatorul economic.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302