Maria Drăgulin, Director de Dezvoltare Hotelieră al Accor

Maria Drăgulin, Director de Dezvoltare Hotelieră al Accor
person Horeca
access_time_filled

Maria Drăgulin este numită de Accor în funcția de Director of Hotel Development pentru România, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă. Maria va consolida portofoliul de hoteluri din zonă și va sprijini partenerii Accor în identificarea și stabilirea brandurilor și a conceptelor potrivite pentru hotelurile lor, în concordanță cu tendințele globale în domeniul ospitalității, precum și cu caracteristicile locale ale cererii.

Maria are peste 22 de ani de experiență în turism, în care a lucrat în hoteluri internaționale precum Novotel, InterContinental, Hilton sau Vienna International. Timp de mai bine de 11 ani, Maria a deținut funcția de director general în mai multe hoteluri internaționale din București. Ea a făcut parte din echipa de deschidere a Novotel Bucharest City Centre, este absolventă de Management și Turism și beneficiază de numeroase specializări și certificări recunoscute la nivel internațional în domeniul ospitalității.


Mă bucur să mă întorc în familia Accor, acum cu o nouă provocare, de la operațiuni la dezvoltare, să interacționez cu oameni inspirați, de la arhitecți și designeri la experți în domeniul juridic, să întâlnesc oameni cu așteptări diferite, entuziasm și pasiune pentru hoteluri. Mă angajez să colaborez pe termen lung cu potențialii parteneri Accor, pentru a crea o experiență autentică pentru viitoarele călătorii ale oaspeților noștri”, spune Maria Drăgulin, Director de Dezvoltare Hotelieră pentru Accor în România, Bulgaria, Moldova și Cehia.


Accor este un grup hotelier ce cuprinde peste 5.000 de hoteluri și 10.000 de restaurante și baruri din 110 țări. Accor are un plan de dezvoltare solid în România pentru următorii ani, cu 10 noi hoteluri anunțate, care vor aduce peste 1.000 de camere noi pe piață. Pe termen mediu, Accor și-a propus, pentru România, branduri hoteliere noi, precum Swissôtel, Novotel Living, Tribe și Adagio. De asemenea, grupul își consolidează prezența în orașe precum București, Brașov și Sibiu.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302