Răzvan Pascu lansează NOZOMI Travel Society, o agenție de turism specializată pe circuite exotice
Răzvan Pascu, unul dintre cele mai cunoscute nume din industria de travel din România, anunță lansarea propriei agenții tour-operatoare – NOZOMI Travel Society. Noul concept va include atât circuite de grup cu însoțitor în destinații îndepărtate, cât și vacanțe exotice la plajă, construite în jurul experiențelor autentice și al expertizei acumulate în ultimii 18 ani. Agenția va pune accent pe hoteluri premium și de lux, experiențe testate direct de echipă și crearea unei comunități dedicate pasionaților de călătorii.
Un element diferențiator al NOZOMI Travel Society îl reprezintă integrarea unor experiențe speciale în cadrul circuitelor, precum întâlniri cu personalități sau cu oameni de afaceri din diferite țări, dar și workshopuri de dezvoltare personală și business, ori circuite alături de însoțitori români renumiți, experți în domeniul lor de activitate, menite să ofere o dimensiune suplimentară fiecărei călătorii.
Un alt pilon important al agenției îl reprezintă echipa de însoțitori de grup, formată din persoane cu experiență și aceeași pasiune autentică pentru călătorii, toți îndrumați de Răzvan Pascu. Aceștia vor contribui la crearea unei atmosfere de comunitate și la oferirea unor experiențe relevante și bine ghidate în fiecare destinație.
Pe lângă circuitele tematice dezvoltate intern de NOZOMI, agenția va oferi și sejururi în destinații exotice, cu hoteluri selectate pe baza experienței directe a echipei NOZOMI, garantând astfel un standard ridicat al serviciilor, în destinații precum Maldive, Mauritius, Seychelles, Caraibe, Hawaii, Thailanda, Bali, Polinezia Franceză, Fiji, Mexic sau Zanzibar.
Printre primele destinații de circuite de grup anunțate se numără Australia și Noua Zeelandă în noiembrie 2026, Orlando, Miami și Bahamas în octombrie 2026, Japonia în toamna 2026 și în primăvara 2027, Luxury Maroc de Revelion, safari în Tanzania în ianuarie 2027, Luxury India în februarie 2027, Carnavalul de la Rio de Janeiro în februarie 2027, Luxury China în aprilie 2027 – itinerarii atent construite pentru a oferi nu doar vizitare, ci o înțelegere profundă a fiecărei destinații.
„NOZOMI Travel Society va combina pasiunea mea pentru călătorii cu dorința de a înțelege în profunzime fiecare loc pe care îl vizitez împreună cu turiștii. Va pune vacanțele într-o nouă lumină, aducând turiștilor experiențe de viață și de business care completează sensul unei călătorii. Românii își doresc mai mult decât o cazare și un bilet de avion – își doresc informații relevante, puse în context, și experiențe care să îi apropie cu adevărat de esența țărilor vizitate. Acesta este și motivul pentru care nu am făcut proiecții cantitative pentru NOZOMI Travel Society în această etapă. Următoarele luni vor fi dedicate dezvoltării produselor NOZOMI în stilul pe care ni l-am propus, precum și dezvoltării echipei de vânzări care să se ridice la nivelul așteptărilor noastre și ale clienților noștri”, a spus Răzvan Pascu, fondatorul NOZOMI Travel Society.
Prin această lansare, NOZOMI Travel Society își propune să devină nu doar o agenție de turism, ci o platformă care reunește oameni, idei și experiențe, într-un mod autentic și relevant pentru noile generații de călători.