Unul din cinci români nu a avut o vacanță în 2023, procentul acestora este însă în scădere 

Unul din cinci români nu a avut o vacanță în 2023, procentul acestora este însă în scădere 
person Horeca
access_time_filled

Procentul românilor care au declarat că au fost în vacanță în 2023 a crescut ușor față de 2022 (80% în 2023 vs 77% în 2022), conform cercetării Destinații Vizionare, realizată de Destinația Anului și Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV). Datele au fost anunțate în cadrul conferinței Destinații Vizionare, eveniment de management și marketing de destinație organizat de Institutul pentru Orașe Vizionare, pe 21 mai 2024. 

Conform studiului, a crescut numărul românilor care au mers în vacanță în 2023, optând mai degrabă pentru vacanțe scurte de 1-3 nopți în defavoarea celor extinse, de peste 4 nopți. E în creștere și numărul celor care au reușit să se răsfețe în ultimul an atât cu vacanțe de 1-3 nopți, cât și cu cele extinse. Totuși, 20% din români nu au avut parte de o vacanță în ultimul an, mai ales cei peste 65 ani, cei din zona rurală sau cei cu venituri scăzute.

Și în 2023 românii și-au menținut preferințele legat de formele de turism practicate în vacanțe. Fiind dornici de recreere, relaxare și reconectare, ei aleg în primul rând activitățile din natură (42%), acestea fiind urmate de timpul petrecut la plajă și soare (32%). Turiștii au fost mai atrași în ultimul an de și de vizitarea atracțiilor din marile orașe/city breaks, cu cea mai mare creștere în categorie față de 2022. Ușoare creșteri se observă și la preferințele pentru turism religios și pentru turism gastronomic și viticol. 

Analiza a 1000 de vacanțe ale românilor din anul 2023 relevă faptul că românii continuă să fie satisfăcuți de vacanțele în România și să le recomande: 6 din 10 români ar recomanda „cu siguranță”. Aspectele care țin de atitudinea oamenilor care oferă serviciile, alături de aspecte funcționale ca siguranța, curățenia și popularitatea sunt cei mai buni susținători ai scorului mare de recomandare acordat vacanțelor în România. 

Cu toate acestea, percepția raportului preț-calitate a scăzut (48% au declarat că vacanța își merită bani în 2023 vs 53% în 2022), cifre corelate cu creșterea prețurilor și a costurilor vacanțelor. Este și unul din motivele pentru care a scăzut durata sejururilor.

În continuare românii sunt dornici să își planifice vacanțele singuri, fie la telefon sau online. În 2023 observăm o doză de spontaneitate în alegerile de deplasare și cazare, rezervările la fața locului fiind în creștere față de anul precedent. 

Românii încep să acorde atenție și competițiilor turistice atunci când aleg o destinație în care să își petreacă vacanța. 37% dintre respondenți au declarat că pentru ei contează premiile din competiții turistice. De asemenea, sunt mai conștienți de ele și declară că au auzit într-o mai mare măsură de acestea.

Analiza a fost realizată de  agenția de cercetare de piață AHA Moments la cererea Destinația Anului. Valul 2 al cercetării Destinații Vizionare a analizat atitudinile și obiceiurile de vacanță ale românilor din ultimele 12 luni, din România și străinătate, pe un eșantion de 1200 respondenți, reprezentantiv național. Datele au fost culese în luna martie 2024, online 18+, bărbați și femei, populația generală digitalizată din România.

Valul 1 al cercetării fost publicat în aprilie 2023 și a cuprins o analiză detaliată a 3000 de respondenți și a 2500 de vacanțe ale românilor din ultimele 12 luni, din România și străinătate. Cercetarea a fost cel mai cuprinzător studiu al atitudinilor și obiceiurilor de vacanță ale românilor din ultimii zece ani.

Conferința Destinații Vizionare 2024

Rezultatele cercetarii despre atitudinile si obiceiurile de vacanță ale românilor au fost prezentate în cadrul conferinței de management și marketing de destinație Destinații Vizionare, organizată de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Destinația Anului la București, pe 21 mai. Evenimentul a reunit la cea de-a doua ediție specialiști in marketing, management de destinație și lideri de localități din întreaga țară, operatori din industria ospitalității, cu scopul de a crește competențele de promovare a turismului românesc și de a crea o comunitate de practicieni și lideri care să construiască și să administreze branduri puternice de destinații. 

Peste 20 de vorbitori locali și internaționali au abordat teme importante pentru turismul românesc, într-un mix de teorie și practică: construcția brandurilor turistice puternice și sustenabile local și internațional, bune practici și provocări în constituirea și administrarea organizațiilor de management de destinație (OMD-uri), marketingul și comunicarea destinațiilor. 

Printre vorbitori s-au numărat Excelența Sa, Dl Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Viena, Valentin Ceban, Director interimar al Oficiului Național de Turism al Republicii Moldova, Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu, Allen Coliban, Primarul orașului Brașov, Mihai Chirica, Primarul orașului Iași, Mihai Jurca, City Manager Municipiul Oradea și Claudiu Brădățan, Șef Serviciu Turism, Consiliul Județean Suceava. 

Cifre relevante pentru managementul destinațiilor au fost prezentate de Florian Filat, Insitutul pentru Orașe Vizionare și Sandina Balaban, Destinația Anului, iar marketingul de destinație a fost abordat din perspectiva experților și practicienilor, precum Silvia Teodorescu, fondator Zaga Brand, Marco Marques, creator de conținut cu peste trei milioane de urmăritori pe Instagram și Cezar Dumitru, expert în marketing și blogger de travel din România, dar și a reprezentanților destinațiilor: Anca Rusu,Asociația de Turism Retezat – Manager Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, George Măndilă – Președinte Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa, Valentin Ivancea, Președintele Consiliului Județean Bacău, Camelia Dragomirescu pentru România Atractivă, dezvoltat de Ministerul Investiților Publice din România și Simion Giurcă, Consilier al Președintelui Organizației de Management al Destinației Timișoara.

Partenerii de anul acesta ai conferinței au fost: METRO, Fuze Tea, BCR, Caraiman, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, programul România Atractivă, Stațiunea Mamaia, INAQ Consulting, Rodotex, ACSB.

Institutul pentru Orase Vizionare

Misiunea Institutului pentru Orase Vizionare (IOV) este de crea branduri puternice de localități, bazate pe o legatură strategicăîntre realitățile curente ale locului, potențialul neexplorat, identitatea locuitorilor și viziunea pe termen lung. Institutul folosește instrumente specifice domeniilor de Place Branding, Marketing Strategic și Placemaking pentru a dezvolta identitatea competitivă vizionară a orașelor și regiunilor. 

Destinația Anului

Este o competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER). 

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302