Women in Transport and Tourism Association (WTTA) anunță noua conducere și prioritățile pentru 2027
Women in Transport and Tourism Association (WTTA), organizație profesională dedicată promovării leadershipului feminin și dezvoltării oportunităților de carieră în industriile transporturilor și turismului, anunță alegerea Cristinei Huzum (foto) în funcția de președinte, noua componență a Consiliului Director și prioritățile strategice pentru 2027.
Schimbarea conducerii marchează începutul unei noi etape în evoluția asociației, orientată către dezvoltarea de programe educaționale și de mentorat, consolidarea parteneriatelor cu mediul de business și facilitarea accesului la oportunități profesionale în cele două industrii.
Cu o experiență de peste 20 de ani în industria ospitalității, Cristina Huzum ocupă funcția de Deputy General Manager al Sheraton Bucharest Hotel, este Chair al Next Gen Business Council South East Europe în cadrul Marriott International și cofondatoare a proiectului educațional WELLcome.
Doctorandă în cadrul Academiei de Studii Economice din București, unde desfășoară o cercetare dedicată culturii excelenței în ospitalitate, Cristina Huzum are o experiență profesională construită în jurul dezvoltării echipelor, formării profesioniștilor și promovării unui model de leadership bazat pe colaborare, performanță și calitatea serviciilor.
Numirea sa intervine într-un moment de consolidare organizațională pentru WTTA, la aproape trei ani de la înființare. În această perioadă, asociația a dezvoltat o comunitate profesională care reunește reprezentante ale sectoarelor transporturilor, turismului, ospitalității, mediului academic și antreprenoriatului, facilitând dialogul intersectorial, schimbul de expertiză și dezvoltarea relațiilor profesionale.
Privesc acest mandat cu multă responsabilitate și cu dorința de a construi mai departe ceea ce WTTA a început în urmă cu aproape trei ani. Avem în comunitatea noastră femei cu experiențe profesionale extraordinare, care conduc companii, dezvoltă afaceri, formează echipe și contribuie în fiecare zi la evoluția industriilor din care fac parte. Cred că putem valorifica mult mai eficient această expertiză, atât în beneficiul membrelor noastre, cât și al generațiilor care vin din urmă.
Cristina Huzum, președinte WTTA
Îmi doresc ca WTTA să fie o asociație activă, cu proiecte concrete, care creează oportunități de învățare, mentorat, colaborare și dezvoltare profesională. Avem nevoie să aducem mai aproape mediul de business, educația și tinerele generații și să contribuim, prin ceea ce facem, la formarea viitorilor lideri din transporturi și turism.
Un nou Consiliu Director, cu expertiză complementară în transporturi, turism și ospitalitate
Noua structură de conducere a WTTA reunește profesioniste cu experiență în aviație, transporturi, turism, ospitalitate, educație și antreprenoriat, reflectând caracterul interdisciplinar al organizației și obiectivul de a consolida colaborarea dintre sectoarele pe care le reprezintă.
Din Consiliul Director fac parte Alexandra Huzuneanu, Alina Rapan, Anita Huzum, Camelia Gheorghe, Dana Bartlett, Elena Georgescu, Katina Moldovan, Natalia Vîrciu, Maria Raluca Duțulescu și Raluca Mandache, alături de președintele Cristina Huzum.
Prin noua formulă de conducere, WTTA urmărește să valorifice expertiza profesională a membrelor sale, să extindă colaborarea cu organizații și companii relevante și să creeze noi oportunități de implicare în proiecte cu impact educațional și profesional.
Un obiectiv important îl reprezintă dezvoltarea unui cadru de colaborare între mediul privat, instituțiile de învățământ și profesioniștii din industrie, care să faciliteze transferul de cunoștințe, dezvoltarea competențelor și pregătirea noilor generații de specialiști și lideri.

Prioritățile strategice pentru 2027: dezvoltarea competențelor, mentorat și acces la oportunități profesionale
Pentru 2027, WTTA își propune să valorifice comunitatea profesională construită în primii ani de activitate prin dezvoltarea unor programe recurente, orientate către rezultate concrete pentru membrele asociației și pentru tinerii interesați de o carieră în transporturi, turism și ospitalitate.
Strategia organizației este structurată în jurul a cinci direcții principale:
•Great Expectations – dezvoltarea de parteneriate cu universități, instituții de învățământ și companii, pentru a facilita accesul tinerilor la stagii de practică, experiențe de învățare aplicată și primele oportunități profesionale.
•Leadership Lab – implementarea unui program structurat de mentorat, prin care lideri și profesioniști cu experiență vor contribui la dezvoltarea competențelor și la orientarea în carieră a studenților și tinerilor profesioniști.
•In My Shoes – realizarea unei serii video dedicate parcursurilor profesionale ale femeilor din comunitatea WTTA, care va oferi o perspectivă asupra responsabilităților, provocărilor și experiențelor asociate pozițiilor de conducere.
•Workshops and Learning – organizarea unor sesiuni de formare, workshopuri și întâlniri profesionale dedicate dezvoltării competențelor, cu teme precum leadership, protocol, wellbeing și tendințe în industria ospitalității.
•Reskilling – dezvoltarea unor inițiative care să sprijine reconversia profesională a femeilor interesate de noi oportunități de carieră în industriile transporturilor și turismului.
Programele vor fi dezvoltate în colaborare cu membrele și partenerii WTTA, urmărind valorificarea expertizei existente în comunitate, facilitarea accesului la resurse și oportunități și consolidarea legăturii dintre sistemul educațional și cerințele mediului de business.
Prin aceste inițiative, asociația își propune să contribuie la dezvoltarea capitalului uman, la promovarea leadershipului feminin și la crearea unui cadru sustenabil de colaborare între profesioniștii și organizațiile din cele două industrii.
„Women Shaping the Future” – Gala aniversară WTTA, pe 16 noiembrie, la București
Noua etapă de dezvoltare a organizației va fi marcată prin Gala aniversară „Women Shaping the Future”, care va avea loc pe 16 noiembrie 2026, începând cu ora 18:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Evenimentul va reuni aproximativ 150 de participanți, printre care reprezentanți ai companiilor din transporturi și turism, antreprenori, lideri de business, profesioniști din mediul academic, reprezentanți ai instituțiilor și ai societății civile.
Concepută în jurul unei călătorii simbolice, cu mai multe etape dedicate experienței profesionale, leadershipului și performanței, gala își propune să aducă în prim-plan contribuția oamenilor și a inițiativelor care susțin dezvoltarea industriilor transporturilor, turismului și ospitalității.
Programul evenimentului va include două conversații tematice:
Celebrity Check-in – When Fame Becomes Hospitality, o discuție despre modul în care notorietatea, imaginea publică și brandul personal pot fi valorificate în dezvoltarea proiectelor și afacerilor din industria ospitalității.
Remarkable Women – When Passion Becomes Leadership, o conversație dedicată parcursului profesional, experiențelor și contribuției femeilor care s-au remarcat prin performanță și leadership în domeniile în care activează.
Unul dintre momentele centrale ale serii va fi decernarea premiilor „The Golden Compass Awards – Busola de Aur”, prin care WTTA va recunoaște performanța, implicarea și contribuția unor profesioniști și inițiative din transporturi, turism, educație și societatea civilă.
Gala va reprezenta, totodată, o oportunitate de dialog și networking între reprezentanții mediului de business, ai instituțiilor și ai comunității profesionale WTTA.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate oficial noua echipă de conducere, direcțiile strategice pentru 2027 și principalele proiecte și parteneriate pe care asociația intenționează să le dezvolte în perioada următoare.
Despre Women in Transport and Tourism Association (WTTA)
Women in Transport and Tourism Association (WTTA) este o organizație profesională dedicată promovării leadershipului feminin, colaborării intersectoriale, educației și dezvoltării profesionale în industriile transporturilor și turismului.
Asociația reunește antreprenoare, manageri, specialiști și lideri din companii și organizații relevante pentru cele două sectoare, oferind o platformă de dialog, schimb de expertiză și dezvoltare a unor inițiative comune.
Prin activitățile și proiectele sale, WTTA urmărește să faciliteze accesul la oportunități de dezvoltare profesională, să încurajeze colaborarea dintre mediul de business și cel educațional și să susțină formarea viitoarelor generații de profesioniști și lideri.