9 bucătari concurează marți, 20 august, la Finala Arena Bucătarilor 2013

9 bucătari concurează marți, 20 august, la Finala Arena Bucătarilor 2013
person Horeca
access_time_filled

Finala competiției de gătit Arena Bucătarilor 2013 se va desfășura marți, 20 august, începând cu ora 11.00, în incinta magazinului Selgros din Brașov, unde 9 bucătari se vor lupta pentru locul I.

Cei 9 finaliști sunt: Alexandru Vreme de la restaurantul Gourmet din Brașov, Ciprian Sotoc de la hotelul Ramada din Oradea, Adrian Boscu de la restaurantul Bulevard din Făgăraș, Ioan Florescu de la restaurantul Belvedere din Brașov, Ioan Timar de la restaurantul Clermont din Covasna, Călin Moldovan de la restaurantul Terra din Ungheni, George Baciu de la restaurantul Concerto din București, Vasile Șerban de la restaurantul Exotic Palace din Codlea și Marian Barbu de la restaurantul British Pub din Brașov.

Concurenții etapei finale vor prepara pe loc trei feluri de mâncare (un antreu, un fel principal și un desert), având la dispoziție exclusiv ingredientele puse la dispoziție de către organizator.

afisarenabucatarilor

Toți cei nouă concurenți vor primi diplome de participare, iar primii trei vor primi diplome și premii. Premiile vor consta în bonuri valorice de cumpărături astfel:

– Locul I – 15.000 lei (7.500 pentru concurenți și 7.500 pentru firma pe care o reprezintă)
– Locul II ” 10.000 lei (5.000 pentru concurenți și 5.000 pentru firma pe care o reprezintă)
– Locul III ” 5.000 lei (2.500 pentru concurenți și 2.500 pentru firma pe care o reprezintă)

În plus vor mai fi acordate:
– Premiul de popularitate (în urma unui sondaj realizat în public)
– Premiul special al juriului împreună cu parteneri/furnizori Selgros
– Premiul special „Cezar Munteanu”
– Premiul special al ANBCT.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302