Cum pot contribui restaurantele la lupta împotriva obezităţii

Cum pot contribui restaurantele la lupta împotriva obezităţii
person Horeca
access_time_filled

Restaurantele pot juca un rol major în lupta mondială împotriva obezității, însă din păcate prea puțini dintre cei care dețin afaceri în alimentația publică sunt conștienți de importanța contribuției lor la soluționarea acestei probleme. Potrivit unui studiu referitor la atitudinile consumatorilor referitoare la mâncarea sănătoasă și la mâncatul în oraș, 58% dintre aceștia și-ar dori să existe mai multe informații nutriționale în meniuri, reducerea grăsimilor fiind principalul aspect pe care restaurantele ar trebui să se concentreze.

De asemenea, consumatorii își doresc ca restaurantele să ofere o varietate mai mare de preparate și alternative sănătoase la preparatele deja existente în meniuri, iar 11% dintre respondenți consideră că reducerea cantității de sare din meniuri ar trebui să fie prioritatea numărul 1 în restaurante.

bucatarii

Studiul a fost realizat de Peach BrandTrack, în Marea Britanie, o țară care se confruntă de ani buni cu problema obezității. Suprinzător, studiul a relevat faptul că oamenii așteaptă mai multe soluții de la restaurante decât de la guvern, soluții care să îi ajute să respecte un regim alimentar sănătos atunci când iau masa în oraș. Ba mai mult, 46% dintre respondeți au fost de acord cu afirmația că „Nu este treaba Guvernului să le spună oamenilor ce ar trebui să mânânce sau nu”, în timp ce doar 29% din respondenți au fost de acord cu această afirmație. Oamenii sunt reticenți la deciziile Guvernului în această problemă și le susțin doar atunci când acestea vizează copiii lor.

Două treimi dintre respondenți vor ca informațiile nutriționale să fie obligatorii pe toate meniurile adresate copiilor și 48% din respondenți ar susține o interzicere a fast-food-urilor situate lângă școli.

Deși când vine vorba de copiii lor lucrurile se schimbă, atunci când au fost întrebați de propriile obiceiuri de alimentație, 23% din respondenți spun că nu aleg niciodată opțiuni sănătoase atunci când iau masa în oraș deoarece privesc acest lucru ca pe o desfătare, 25% din respondenți își pun întotdeauna zahăr în ceai sau cafea și 9% adaugă mereu sare la mâncare, chiar dacă aceasta are deja.

obezitate

Organizația Mondială a Sănătății estima că, în 2008, 1,5 miliarde de adulți erau supraponderali. Dintre aceștia, 500 de milioane erau obezi. Până în 2015, numărul supraponderalior va crește la 2,3 miliarde, iar cel al obezilor ” la 700 de milioane. Conform aceleiași surse, în 2008, 51% dintre adulții români erau supraponderali, iar 19,1% obezi. Printre cauzele principale ale acestei epidemii se numără sedentarismul și alimentația necorespunzătoare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302