Lanțul de restaurante Spartan își continuă expansiunea pe plan local

Lanțul de restaurante Spartan își continuă expansiunea pe plan local
person Horeca
access_time_filled

restaurantespartanLanțul de restaurante de tip fast-food Spartan își continuă expansiunea pe piața autohtonă. Rețeaua a deschis la finalul anului trecut două restaurante noi, în Baia Mare și Piatra Neamț, și a ajuns astfel la 30 de restaurante în toată țara: 11 proprii și 19 în sistem de franciză.

Deschiderile din Piatra Neamț și Baia Mare au marcat finalul unui an în care Spartan s-a concentrat atât pe consolidarea brand-ului, cât și pe noi inaugurări în București și în țară. în 2017 se va continua procesul de extindere pe plan național, dar se preconizează și expansiunea în afara granițelor. De asemenea, pe fondul dezvoltării accelerate din ultima perioadă, reprezentanții lanțului de restaurante vor iniția și un proces de cooptare de manageri și inspectori zonali pentru a se alătura echipei Spartan.

Spartan Piatra Neamț

Spartan Piatra Neamț a fost deschis pe 1 decembrie 2016 în centrul comercial Shopping City, deținut de NEPI, ocupă 85 m2 în apropierea sălilor de cinema, iar în luna decembrie a surclasat toate restaurantele din zona de food-court, cu o cifră de vânzări de aproximativ 350.000 lei (78.000 euro), precizează reprezentanții lanțului.

Locuitorii din Piatra Neamț au primit extrem de bine apariția noului restaurant Spartan, iar în prima lună de funcționare am reușit să ne depășim toți concurenții în ceea ce privește încasările. Suntem foarte bucuroși că am încheiat astfel 2016, incontestabil cel mai bun an de până acum, atât pentru restaurantele proprii, cât și pentru francizații noștri. în total, unitățile noastre au înregistrat o creștere financiară de 11 – 12%, față de 2015. Credem că impactul atât de puternic pe care l-am avut în Piatra Neamț, atât de repede după deschidere, se datorează atât produselor de cea mai bună calitate pe care le oferim și a atenției cu care ne tratăm clienții, cât și a colaborării excelente pe care o avem cu cei de la NEPI, a căror echipă ne-a oferit tot suportul logistic de care am avut nevoie”, a declarat Anișoara Bătăiosu, Director General Strong MND Corporation S.R.L., compania care deține franciza Spartan.

Spartan Baia Mare

Restaurantul Spartan din Baia Mare a fost inaugurat pe data de 24 noiembrie 2016, în centrul comercial Vivo! Baia Mare (fostul Gold Plaza), ocupă 90 m2 și este situat în zona food-court-ului, în imediata vecinătate a cinematografului, într-o poziție de maximă vizibilitate.

Inaugurarea din Baia Mare reprezintă încă un pas în strategia Spartan de extindere în toate marile orașe din România. Reușita restaurantelor noastre este o confirmare a valorii mărcii și a pasiunii oamenilor din spatele acestui nume, a căror eforturi concertate au făcut ca în 2016 Spartan să devină lider, la nivel național, pe segmentul de carne rotisată. Spartan este un fast-food atipic, unde îți poți scoate copiii la masă fără nicio grijă, știind că preparatele servite aici nu conțin aditivi, carnea și legumele provin de la furnizori atent selecționați, iar savoarea mediteraneeană este completată de influențe diverse, creând astfel un concept unic. Cred că este exact ceea ce lipsea din peisajul restaurantelor băimărene”, a completat Anișoara Bătăiosu.

Investiția în cele două restaurante proprii este de 135.000 de euro: 70.000 de euro în restaurantul din Baia Mare și 65.000 de euro în cel din Piatra Neamț.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302