Noi controale în cluburi și discoteci

Noi controale în cluburi și discoteci
person Horeca
access_time_filled

controalediscoteciNoi controale în cluburi și discoteci, după incendiul din clubul Bamboo. Echipe mixte formate din pompieri și reprezentanți ai structurilor MAI au efectuat în noaptea 21 spre 22 ianuarie peste 160 de controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci. S-au aplicat 118 amenzi, în cuantum de peste 200.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Pentru asigurarea continuității acțiunilor preventive, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în cursul acestei nopți (21 spre 22 ianuarie, n.r.), pompierii alături de reprezentanți ai structurilor MAI, constituiți în echipe mixte, au derulat controale și verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros.
Astfel, în cursul nopții s-au executat 162 controale la operatori economici din categoria cluburi și discoteci, fiind aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementarilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat: exploatarea instalațiilor electrice, funcționarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucționarea căilor de evacuare, instructajul angajaților, obținerea autorizației de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu.

Totodată, cu prilejul controalelor executate a fost depistat un caz de încălcare gravă a cerinței de securitate la incendiu, situație care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor la un operator economic din comuna Brănești, județul Gorj. Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depășit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de  referință, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcționării acestuia.

Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor,  pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 171 acțiuni de recunoaștere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenție în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.

De  asemenea, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locații să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate, se arată în comunicatul IGSU. 

Pentru asigurarea nivelului corespunzător de protecție a celor care frecventează astfel de locații, reprezentanții IGSU reamintesc următoarele obligații pe care administratorii trebuie să le respecte:

–    respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislația în vigoare, pentru aceste categorii de construcții;
–   solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenței tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu;
–    preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302