Metro Chef a ajuns la Timişoara

Metro Chef a ajuns la Timişoara
person Horeca
access_time_filled

8 echipe de bucătari concurează mâine, 28 iunie la competiția culinară Metro Chef, etapa Timișoara. Aceasta este penultima etapă regională din cadrul Metro Chef 2012, după cele desfășurate în orașele București, Iași, Craiova, Cluj și Brașov. Ultima etapă se va desfășura pe 5 iulie la Constanța, iar Marea Finală va avea loc în perioada 25-26 octombrie la București.
Restaurantele participante la etapa regională Timișoara sunt: restaurantul Casa Bunicii, restaurantul Alexandra, Hotel Restaurant Timișoara, restaurantul Nora, restaurantul Casa Del Sole, restaurantul La Vela, restaurantul Cabana Brădet din Oradea și restaurantul Cinecitta din Arad.

metroTM2

Restaurantele sunt reprezentate de următorii bucătari: Hajdo Dionisie – Ernest și Cheregi Daniel Dorin (din partea restaurantului Casa Bunicii), Murariu Cătălin și Dinu Valentin (din partea restaurantului Alexandra), Arsen Valentinov Arsenov și Brad Dan Francisc (din partea Hotel Restaurant Timișoara), Dobrean Cristian Valeriu și Ruji Florin Doru (din partea restaurantului Nora), Remus Iota Tomici și Lump Călin Nicolae (din partea restaurantului Casa Del Sole), Pricope Delian și încă un bucătar (din partea restaurantului La Vela), Borz Maria și Gonda Zsolt Istvan (din partea restaurantului Cabana Brădet) și Pelea Lucian Beniamin și Postica Nicoleta (din partea restaurantului Cinecitta). Primele 2 echipe câștigătoare la etapa regională se vor califica în Finala Metro Chef 2012 din această toamnă.

metroTM1

Atât în cadrul etapelor regionale, cât și în cadrul finalei, echipele de bucătari trebuie să realizeze un meniu format din două preparate, cu specific național sau internațional, respectând tradițiile gastronomiei moderne. Preparatele ce trebuie realizate sunt la alegerea fiecărei echipe particpante, dar trebuie să aibă la bază numai ingredientele aflate în coșul de produse pus la dispoziție de Metro. Meniul va trebui realizat pentru 6 persoane (membrii juriului) și în limita de timp, de 120 de minute.
Concursul Metro Chef se adresează clienților Metro Cash&Carry din domeniul HoReCa și face parte din strategia companiei de a susține competitivitatea și standardele înalte ale specialiștilor din HoReCa.
Echipa care va câștiga medalia de aur la Finala Metro Chef din toamnă va fi premiată cu 10.000 euro (respectiv câte 5.000 de Euro pentru fiecare dintre cei doi membri ai echipei) și vouchere de cumpărături, în valoare totală de 1.000 RON acordate angajatorului membrilor echipei câștigătoare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302