OSR 2011 anunță afilierea la Federația Somelierilor din România

OSR 2011 anunță afilierea la Federația Somelierilor din România
person Horeca
access_time_filled

federatiasomelierilordinromaniaOrganizația Somelierilor din România 2011 a anunțat în cadrul unui comunicat de presă ca începând cu luna martie se va afilia la Federația Somelierilor din România.

Potrivit comunicatului semnat de către Laurențiu Achim, președintele Federației Somelierilor din România și de către Marian Timofti, președinte OSR 2011, „Acest demers al OSR 2011 a fost făcut pentru realizarea unui cadru cât mai bun pentru susținerea și promovarea meseriei de sommelier în România. Prin educarea noilor generații de sommelieri se aduce o susținere importantă industriei vitivinicole și o dezvoltare a industriei ospitalității”.

De asemenea, potrivit reprezentanților celor două organisme, prin afilierea OSR 2011 la Federația Somelierilor din România, concursul rezervat somelierilor, CUPA OSR 2014 va fuziona cu WINE MASTER 2014, competiția rezultată urmând să aibă anul acesta trei etape de calificare și o finală. „Etapa de calificare Sud, va avea loc la București, concomitent cu editia de primăvara a Târgului Internațional de Vinuri GoodWine. Etapele Est și Vest vor fi organizate în orașele Iași și Cluj în perioada de vară-toamnă. Marea finală a WINE MASTER 2014 (a X-a ediție) va avea loc în cadrul ediției de toamnă a Târgului Internațional de Vinuri GoodWine”, se arată în comunicatul citat.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302