Studiu privind localurile din Centrul Vechi al Bucureștiului
person
Horeca
access_time_filled
Cele mai căutate străzi pentru deschiderea de localuri în Centrul Vechi al Bucureștiului sunt, în prezent, Smârdan, Lipscani și Strada Franceză, acestea având cel mai mare trafic, se arată într-un studiu privind localurile din centrul vechi al capitalei, realizat de Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice – Facultatea de Marketing.
Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor și serviciilor comercializate pe piața românească, derulat de Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România în cadrul consorțiului I.C.R.T. – International Consumer Research&Testing pentru produse și servicii la standarde europene, pentru ca alegerea cetățeanului consumator să fie făcută în cunoștință de cauză.
Potrivit realizatorilor studiului, au fost identificate 22 de unități horeca din centrul vechi al capitalei și au fost analizate din punct de vedere al respectării drepturilor consumatorilor cât și a legislației în vigoare, rezultând următoarele:
După cum se poate observa în graficul de mai jos cele mai multe dintre unitățile analizate, într-o proporție de 64%, dispun de afișe cu informații obligatorii de afișat pentru consumatori (ex. Numărul protecției consumatorilor).
În ceea ce privește existența unor produse alternative pentru cei care suferă de anumite probleme medicale precum alergii la diferite alimente sau preferă de exemplu zaharina în schimbul zahărului, doar în 59% dintre locații se pun la dispoziție astfel de produse.
Studiul se regăsește pe site-ul Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România.