150 de specialiști în turism, în infotrip pe litoralul românesc

150 de specialiști în turism, în infotrip pe litoralul românesc
person Horeca
access_time_filled

Bibi Touring Touroperator, membru al Christian Tour Group, organizează, între 27 mai și 1 iunie, un infotrip inedit, în premieră pe piața românească. Este vorba de Master Info Trip, ediția a noua, care reunește 150 de specialiști în turism din Republica Moldova, Iran și România și are un caracter interactiv, gen „team building”. În premieră, acest infotrip include Delta Dunării ca destinație turistică estivală, se precizează într-un comunicat.

„2014 va fi cu siguranță anul Republicii Moldova pentru piața românească. Turiștii moldoveni nu au uitat niciodată de România, însă, din păcate, în ultimii 7 ani au avut nevoie de vize pentru intrarea în țara noastră și au întâmpinat și alte greutăți. Momentul 28 aprilie, de când cetățenii moldoveni nu mai au nevoie de vize, reprezintă un nou început în colaborarea turistică dintre România și Republica Moldova. Firește, litoralul românesc poate reprezinta pentru ei principala atracție. În cadrul Master Info Trip am invitat circa 30 de touroperatori, specialiști în turism și jurnaliști din Republica Moldova, care vor constata la fața locului starea actuală a litoralului. Pentru acest an, mizăm pe minim 10.000 de turiști moldoveni pentru sezonul estival. De asemenea, suntem convinși că Delta Dunării va reprezenta pentru ei o atracție”, a declarat Adrian Voican, directorul general Bibi Touring.

infotripbibitouring

În prezent, litoralul românesc deține 1200 de unități de cazare clasificate, care totalizează 101.524 de locuri. De asemenea, Delta Dunării deține 290 de unități de cazare, cu un total de 6.894 de locuri.

Iată care este situația hotelurilor de pe litoral, pe categorii de stele: 5 stele ” 8 hoteluri, 4 stele ” 41 de hoteluri, 3 stele ” 155 de hoteluri, 2 stele ” 131 de hoteluri, 1 stea ” 13 hoteluri. Următoarele tipuri de structuri de cazare de pe litoral sunt vilele, în total 322, dintre care 29 de 5 stele, 18 de 4 stele, 129 de 3 stele, 118 de 2 stele și 28 de o stea.

Delta Dunării deține 11 hoteluri de 4 stele, 9 hoteluri de 2 stele și 2 hoteluri de 2 stele. Cele mai multe tipuri de structuri de cazare din Deltă sunt pensiunile turistice, 129 la număr, dintre care 4 de 5 margarete/stele, 32 de 4 margarete/stele, 65 de 3 margarete/stele și 28 de 2 margarete/stele. De asemenea, Delta are 67 de vile, dintre care 31 de 5 stele, 26 de 4 stele, 8 de 3 stele și 2 de 2 stele. La acestea se adaugă 3 pontoane plutitoare de 3 stele și unul de 2 stele, 12 nave fluviale de 4 stele, 5 de 3 stele și 3 de 2 stele.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302