ANAT: Măsurile luate de Guvern pentru sprijinirea economiei sunt utile dar nu se pot aplica în totalitate agențiilor de turism. Ce solicită concret ANAT

ANAT: Măsurile luate de Guvern pentru sprijinirea economiei sunt utile dar nu se pot aplica în totalitate agențiilor de turism. Ce solicită concret ANAT
person Horeca
access_time_filled

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a transmis o scrisoare deschisă Primului Ministru Ludovic Orban, în care subliniază că măsurile luate de guvern pentru a sprijini companiile afectate de răspândirea virusului COVID-19 sunt parțial neimplementabile pentru agențiile de turism și chiar dacă ar fi implementate nu ar ajuta la supraviețuire. Potrivit ANAT, situația agentiilor de turism este unică și  dramatică, iar acest sector necesită măsuri de sprijin specifice și urgente din partea Guvernului. Redăm mai jos, integral, textul scrisorii.

anat1

Stimate Domnule Prim Ministru Ludovic Orban,

Industria turismului (și aici ne referim specific la agențiile de turism) se află, de mai bine de 4 săptămâni, în cea mai cumplită criză din istoria turismului. Azi, veniturile noastre sunt zero dar, spre deosebire de alte domenii economice, volumul de muncă al agențiilor s-a triplat față de perioada anterioară. Diferența între noi și ceilalți, este că noi nu doar că nu avem venituri, ci ne și stornăm veniturile din lunile anterioare! Și nu doar pe ale noastre, ci pe lângă venitul nostru (comisionul) mai suntem puși să restituim clienților și banii pe care i-am plătit deja catre hotelieri, companii aeriene, etc. și pe care sunt șanse infime să îi mai putem recupera întrucât și prestatorii, la rândul lor, au folosit sumele respective pentru investiții și cheltuieli operaționale. Această situație, indusă de aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2018, va duce în foarte scurt timp la intrarea în insolvență a cvasi-tuturor agentiilor de turism licențiate și implicit la tensiuni sociale cauzate, pe de o parte de intrarea în șomaj a peste 10.000 de oameni, iar pe de altă parte de pierderea banilor avansați de o bună parte din clienții acestora.

După cum știți, mai sunt încă mulți turiști români rămași în străinătate, au fost mult mai mulți și o bună parte din aceștia sunt clienți ai agențiilor de turism. Fiecare în parte în altă situație personală, în altă țară și cu măsuri care au apărut fără preaviz. în majoritatea cazurilor repatrierile s-au făcut cu efortul și pe cheltuiala agențiilor de turism.

în același timp restricțiile de circulație impuse, dar și temerile, au împins sute de mii de români care aveau rezervări făcute pentru tot anul 2020 către agențiile de turism, pentru a solicita anularea serviciilor/pachetelor de servicii rezervate și a primi banii înapoi – bani care, așa cum spuneam mai sus, au plecat în cea mai mare parte către prestatori sau parteneri din toată lumea.

Prin urmare, situația agențiilor de turism este unică, fără a putea fi comparată cu nimic altceva, și dramatică.

Cu toții am așteptat un colac de salvare din partea Guvernului pe care îl conduceti. Chiar și dacă a fost extrem de târziu pentru noi, ne-am bucurat să avem un act normativ. Știm că există preocupare la Guvern, știm că există constrângeri și că toată economia, nu numai noi, are nevoie de sprijin. Avem înțelegere pentru presiunea la care este supus Guvernul și pentru restricțiile existente.

Cu toate astea, după ce am citit textele de lege am fost profund dezamăgiți. O bună parte din aceste măsuri, utile de altfel, sunt pentru agențiile de turism parțial neimplementabile și chiar și dacă ar fi implementate nu ar ajuta la supraviețuire.

Exemplificăm:

1. Susținerea de către Stat a ajutorului de șomaj tehnic: este o măsură foarte bună pentru majoritatea domeniilor dar sistemul de accesare stabilit este excesiv de birocratic. Acele așa-numite certificate de urgență (pentru emiterea cărora se solicită o listă întreagă de documente) nu-și au rostul în contextul declarării stării de urgență la nivel național iar Oficiile Județene de Ocuparea Forței de Muncă au toate informațiile necesare despre fiecare angajator. Pentru agențiile de turism însă acest ajutor nu poate fi accesat – cel puțin în perioada imediat următoare; acum agențiile au nevoie de personalul propriu mai mult ca oricând pentru a gestiona situațiile expuse mai sus. Prin urmare, nu avem cum să trimitem oamenii în șomaj tehnic deoarece ei sunt obligați să muncească. Și, din păcate, muncesc doar pentru a pierde și ce au câștigat în lunile anterioare (pentru că stornările anulează și comisioanele agențiilor). Și asta doar pentru a-i ajuta pe clienții agenției.

2. Amânarea plății obligațiilor fiscale nu ne ajută decât pentru prelungirea agoniei. Agențiile de turism NU AU NICIUN VENIT de peste 3 săptămâni și zilnic pierd și veniturile anterioare. Criza va fi una profundă și chiar după încheierea ei, va dura peste un an până la revenirea la normalitate. Prin urmare, în cazul agențiilor de turism, singura măsură care ar funcționa este exonerarea de la plată a taxelor și impozitelor pe o perioadă de cel puțin trei luni.

3. Măsura cea mai bună, de care am putea profita, nu a apărut și va rugăm să o aveți în vedere în regim de urgență: timp redus de muncă, combinat cu șomaj tehnic plătit de stat, pentru o perioadă de cel puțin 1 an de acum înainte.

4. Solicităm, de asemenea, facilitate pentru obținerea liniilor de credit pentru capital de lucru, cel putin prin băncile cu capital de stat (CEC Bank, Exim Bank).

Dincolo de aceste măsuri, există si probleme specifice, precum cele care decurg din aplicarea O.G. nr. 2/2018 și care ne fac răspunzători în fața clienților în orice fel de circumstanțe și ne obligă la returnarea banilor plătiți în avans. Comisia Europeană analizează abrogarea (sau cel puțin suspendarea temporară) a  unor prevederi din Directiva Europenă pe Pachete Turistice, iar noi vă solicităm să emiteți o O.U.G. prin care se suspendă aplicarea respectivelor prevederi din O.G. nr. 2/2018 în anul 2020 iar obligația de rambursare este înlocuită de emiterea unui certificat/voucher, pe care clienții îl pot folosi 24 de luni pentru achiziționarea de servicii turistice, după ce situația va reveni la normal. Astfel de măsuri s-au luat deja în cele mai multe state europene și majoritatea companiilor aviatice – care nici ele nu ar putea face față unui val de rambursări în numerar – folosesc deja acest sistem.

Considerăm că solicitările expuse mai sus pot fi transpuse imediat în legislatie, nu presupun un efort bugetar semnificativ și ar constitui un prim pachet de măsuri menite să salveze o ramură esențială a unei activități economice cu potențial substanțial în relansarea economică. Am dori să înțelegeți că situația agențiilor de turism este dramatică, vorbim despre cca 2000 de societăți comerciale și peste 12000 de angajați. Acești angajați sunt sub asediu de peste 3 săptămâni și vor continua să fie încă multe luni de acum înainte. Este necesar ca statul român să fie solidar cu ei IMEDIAT, altfel orice efort va fi INUTIL.

Nicolae Demetriade,
Presedinte ANAT.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302