China, cultura educației și integrarea tradiției în turismul creativ; exemplul provinciei Hainan

China, cultura educației și integrarea tradiției în turismul creativ; exemplul provinciei Hainan
person Larisa Ile, profesor, fondator Edu4Tourism
access_time_filled

„La capătul lumii”, așa cum era cunoscută provincia Hainan din sud estul Chinei, este astăzi o destinație turistică cu ambiția de a demonstra că merită a fi explorată și promovată internațional. Parte a Drumului Maritim al Mătăsii, Hainan este integrată în proiectul China Aid for Shared Future, prin care guvernul chinez umărește să dezvolte construirea unei comunități cu un viitor comun.

Includerea Seminarului pentru Dezvoltarea Turismului pentru România în proiectul China Aid for Shared Future vizează promovarea prieteniei tradiționale dintre China și România și dezvoltarea cooperării în domeniul economiei și comerțului, dezvoltarea resurselor umane și accelerarea dezvoltării turismului. Activitățile seminarului presupun prelegeri cu subiecte speciale susținute de profesori ai Universității din Hainan, discuții și dezbateri informale, vizite în diferite puncte de atracție ale provinciei. O astfel de abordare a promovării destinației este un instrument model pentru industria turismului cu impact mare asupra participanților care, deși au în comun interesul pentru turism, din punct de vedere al preocupărilor profesionale formează un grup țintă eterogen: profesori de turism, ziariști și reporteri TV implicați în emisiuni de călătorie, agenți și ghizi de turism, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, manageri de hotel, web developeri pentru turism sau specialiști în gastronomie.
Integrarea culturii tradiționale în oferta turistică contemporană este parte a obiectivelor de dezvoltare a industriei turismului și ospitalității din China. „Cultura este sufletul turismului, iar turismul este purtătorul culturii”, integrarea culturii și a turismului fiind un fenomen prin care elementele culturale și ale industriei turistice se întrepătrund și converg către o nouă simbioză. „Promovați călătoriile cu cultura, evidențiați cultura cu turismul; integrați dacă puteți, integrați cât de mult puteți” este considerat principiul general care guvernează procesul de integrare.


Elementele principale ale culturii tradiționale chineze sunt: cultura educației, cultura totemului, cultura muzicii tradiționale, cultura picturii, caligrafiei și arta tăierii hârtiei, cultura îmbrăcăminții și a accesoriilor, cultura vieții (eticheta, preparate culinare și băuturi, ceramica), cultura medicinei tradiționale și cultura artelor marțiale. Cele opt categorii culturale fac parte din a cincea etapă de dezvoltare a turismului în China, cea a economiei turismului cultural. Integrarea elementelor culturale și turistice nu este o simplă suprapunere, ci presupune analiza caracteristicilor importante ale culturii regionale, inovarea formei de prezentare și transmiterea acesteia către turiști. Rolul produselor turistice culturale este de a transmite și construi experiența, trecând de la tradiție la noutate prin transfer rafinat și integrare tehnologică. Astfel, tehnologia industriei turismului cultural se prefigurează a fi una dintre principalele tendințe ale dezvoltării viitoare, bazată pe o varietate de tehnologii: tehnologia internetului, tehnologia realității virtuale, tehnologia echipamentelor de divertisment, tehnologia inteligenței artificiale, big-data etc., toate acestea asumându-și rolul de punte între lumea reală și cea virtuală, de apropiere temporală și spațială a tradiției de contemporan. Se remarcă ușor amprenta culturii și tradiției chineze în industria ospitalității, în special în designul structurilor de cazare, gastronomie sau protocolul primirii oaspeților.


De la etichetă tradițională la ospitalitate modernă
Decorul tradițional integrează elemente specifice culturii chineze și este utilizat pe scară largă, atât în interiorul, cât și în exteriorul spațiilor de cazare. Elementele specifice noului an chinezesc precum: felinare, mesaje și urări pentru noul an, figurine din hârtie, personaje pictate, copacul dorințelor, florile, sunt des utilizate pentru decorațiuni interioare și exterioare. De asemenea, Festivalul de primăvară, Festivalul felinarelor, Festivalul Qingming, Festivalul bărcilor dragon, Festivalul Qixi, Festivalul de la mijlocul toamnei sau al Solstițiului de iarnă, sunt surse de inspirație pentru designul hotelier. Hotelurile preiau teme tradiționale pentru crearea de evenimente atractive: cursuri de aranjamente florale tradiționale, de decorarea mesei și a preparatelor, „Chinese Tea party”, „Chinese style tea break”, petreceri de nuntă tradițională, cina tradițională de Ziua Lunii etc. Designul hotelier diferă în funcție de temele religiilor chineze: Thaoist, Budist și Tibetan, preluând totodată temele tradiționale specifice naturii, drumului mătăsii sau caracteristicile tradițiilor celor peste 50 de minorități etnice. Grădinile chinezești cu cascade, plante, flori, pești, iazuri și poduri ce completează spațiul hotelier sunt inspirate din filozofia Confucianistă, Taoistă sau Zen, care promovează conexiunea armonioasă a omului cu natura și pune accent pe mediul natural care oferă bunăstare spirituală. De altfel, temele confucianiste „bunăvoință” și „politețe” sunt perfect integrate în tehnicile actuale ale ospitalității chineze. Hotelurile tematice sunt reprezentative pentru unicitatea cazării culturale tradiționale din China și au făcut obiect de studiu și cercetare privind standardizarea și dezvoltarea managementului integrat în aceste tipologii de structuri de primire. Modelul de management hotelier chinez integrează concepte culturale asiatice de tipul „Hospitality with feeling, managing with feeling” exprimat în trei direcții: armonie în echipă, centrare pe oaspete, managementul „flexibil” al personalului.

De la medicină tradițională la turism medical
Hainan, singura insulă tropicală din China, este cunoscută ca Insula Sănătății, Insula Ecologică și Insula Longevității. De asemenea, este singurul loc din China care poate fi comparat cu Hawaii, Bali sau Phuket și care se bucură de factori naturali care favorizează îmbunătățirea imunității, creșterea speranței de viață și a calității vieții, ținutul Chengmai din nord-estul insulei fiind declarat în 2013 „orașul mondial al longevității”. Preluând tradiția și filozofia unei vieți bazate pe sănătate, armonie și fericire, China investește în industria serviciilor de sănătate și a turismului medical, accentuând în mod special tehnicile ancestrale ale medicinei tradiționale și dezvoltând departamente de cercetare bazate pe tradiția chineză de vindecare. „Sănătate, frumusețe și fericire” este tema centrală în jurul căreia insula Hainan a devenit una dintre cele mai cunoscute destinații pentru tratament medical care alocă un spațiu de operare de 170.000 de mp pentru o Zonă Pilot de Turism Medical. Abordând filozofia „recuperării rapide”, centrele medicale din zona pilot oferă soluții profesionale de îmbunătățire a calității vieții, integrând cultura chineză în tehnicile de recuperare și relaxare. Alături de servicii medicale invazive, de diagnostic și tratament a unei palete variate de afecțiuni medicale, medicina tradițională chineză este valorizată prin dezvoltarea unui centru de tratament și cercetare specializat care asigură continuitatea pregătirii profesionale și promovarea tehnicilor de vindecare ancestrale. De la diagnostic și tratament la prevenire și menținere, serviciile medicale oferite prin centrul pilot găzduit de insula Hainan abordează în premieră „ciclul de viață complet, de la zero la o sută de ani” prin îmbunătățirea calității vieții cu caracteristici de medicină tradițională chineză. Prin serviciile destinate turismului pentru sănătate, centrul promovează tradiții preluate din cultura chineză orientate spre crearea stării de bine în spații destinate relaxării și socializării. Ceremonia ceaiului, caligrafia și pictura, aroma terapia, Guquin și cultura porțelanului sunt oportunități oferite oaspeților centrului medical pentru petrecerea timpului liber în perfectă armonie între corp, minte și suflet. Produsul turistic medical se îmbină perfect cu procedurile de vindecare tradițională, relaxarea și activitățile în natură. Sejururile medicale sunt echilibrate între terapii de medicină tradițională desfășurate dimineața (acupunctură, presopunctură, moxibustie, chiropraxie etc.) activități de relaxare, sportive, băi termale sau de soare la prânz și exerciții de recuperare medicală seara, în pachete de 7 sau 14 zile. Pachetele de turism medical includ atracții turistice clasificate la cel mai înalt nivel. China utilizează un sistem de rating național care clasifică atracțiile turistice pe baza unor criterii legate atât de factori de management al locului (acces, siguranță, curățenie etc.), cât și de calitatea și unicitatea atracțiilor turistice. Cel mai înalt nivel este 5A, cel mai redus nivel este A și sunt acordate de Ministerul Culturii și al Turismului. Exemplu de integrare a culturii tradiționale locale în oferta de turism medical a insulei Hainan este zona de turism cultural Nanshan (5A) care este împărțită în trei parcuri tematice separate: Grădina Culturală Buddhism Nanshan, China Longevity and Good Fortune și Grădina de cultură tradițională a Mării Chinei de Sud. Satele tradiționale ale popoarelor Li și Miao, băștinași ai insulei, sunt păstrate intacte, cu o zestre de patrimoniu cultural imaterial etalată vizitatorilor prin muzică, dans, gastronomie, cazare tradițională. Această zonă turistică tematică de cultură primitivă a adus o mare contribuție la explorarea, salvarea și promovarea culturii locale a insulei Hainan.


Parte a turismului creativ, structurile de cazare inspirate din culturala tradițională aduc plus valoare industriei ospitalității prin valorificarea caracteristicilor culturale unice ale arhitecturii ancestrale ale unei națiuni. Serviciile turistice și hoteliere inspirate din eticheta și cultura tradițională a unui popor adaugă atractivitate produsului turistic și creează experiențe culturale locale unice. Diferențierea prin tradiție și cultură națională, imprimarea moștenirii culturale în ospitalitate și personalizarea produsului turistic într-o eră a globalizării și standardizării excesive, sunt perspective demne de discutat în termeni de politică de dezvoltare a turismului național.

*Informațiile prezentate sunt culese din vizita efectuată la invitația Centrului Internațional de Cooperare și Schimb al Departamentului de Comerț al Provinciei Hainan în noiembrie 2023, sponsorizată de Ministerul de Comerț al Republicii Populare Chineze.
** Referință: cursurile susținute în cadrul Seminar on Tourism Development for Romania

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302