Conceptul „Techirghiol Pool”, by Ana Aslan Health Spa, premiat la Innovation SPA Awards

Conceptul „Techirghiol Pool”, by Ana Aslan Health Spa, premiat la Innovation SPA Awards
person Horeca
access_time_filled

 

Techirghiol Pool piscina cu apa sarata 2Special Jury Awards a fost premiul câștigat de Ana Aslan Health Spa Eforie Nord la categoria Spa Hotel în cadrul Galei Innovation SPA Awards – Asociația Europeană a SPA-urilor.

Gala a avut loc în cadrul celui de al 25 -lea Congres anual al European Spas Association (ESPA), care s-a desfășurat în Slovenia, la Toplice Moravske. Congresul reunește 20 de țări europene bogate în resurse naturale și care dispun de domeniul balnear și al turismului de sănătate. Anul acesta tema congresului s-a axat pe “Think Green”, ”Be active”, ”Stay Healthy”. 

Ana Aslan Health Spa, parte din complexul Ana Hotels Europa Eforie Nord, a fost nominalizată pentru conceptul „Techirghiol Pool”, deschis în 2018. Atuurile sale sunt piscina terapeutică de 136 mp, cu apă sărată încălzită, adusă direct din Lacul Techirghiol. Originalitatea conceptului vine din inovația de a aduce procedura de oncțiune cu nămol în proximitatea spa-ului, adaptând conceptul la serviciile de 4 stele. Astfel, a fost creată o mică parte a Lacului Techirghiol, ce oferă proceduri cu nămol rece, una din cele mai vechi metode de peloidoterapie, cunoscută și practicată în Egiptul antic.

Special Jury Awards ESPA“Ne bucurăm că, după 17 ani, suntem apreciați pentru investițiile continue și serviciile oferite la Ana Hotels Europa. De această dată, la nivel european, premiul capătă o și mai mare semnificație în recunoașterea calității serviciilor combinate de leisure și spa, într-o stațiune la malul mării, puternic influențată de sezonalitate și de infrastructură. Această recunoaștere europeană, ca și cele primite în ultimii ani în România, ne-au făcut să ne dorim să fim tot mai performanți și să creștem valoarea și benefiile oferite clienților”, a spus Iuliana Tasie, Director General Ana Hotels Europa și Ana Aslan Health Spa.

ESPA (European Spas Asociation) a fost înființată în 1995 cu scopul de a susține industria SPA din Europa, oferind certificări ale calității, precum și consultanță legislativă pentru statele membre UE. Fiecare stat membru are un reprezentant în bord-ul de conducere. România este reprezentată în board-ul ESPA de către OPTBR prin Iuliana Tasie, Director General Ana Hotels Europa și Ana Aslan Health Spa, parte din grupul Ana Hotels.

“Pentru România este o mare realizare să fie membră în cea mai cunoscută Asociație Europeană a Spa-urilor. Este o recunoaștere europeană și internațională a resurselor naturale existente aici, dar mai ales a actului medical și de sănătate prestat în stațiunile balneare unde sunt membrii OPTBR. Pentru toți membrii ESPA există permanent oportunități de stimulare a cercetării științifice, de marketing, promovând calitatea educației și serviciilor spa. O latură importantă a calității de membru ESPA vizează și activitatea permanentă a acesteia la Bruxelles, unde este membru în grupurile de lucru UE, fiind consultați în ceea ce privește cerințele emise de Parlamentul European în sectorul turismului de sănătate și nu numai” a completat Iuliana Tasie.

în anul 2022, echipa Ana Aslan Health Spa se va axa pe noutăți la capitolul servicii complementare tratamentului balnear, prin achiziționarea de noi echipamente performante, dar în același timp și pe noi servicii de wellness, estetică facială și corporală. Totodată. Spa-ul se va focusa pe dezvoltarea programelor de training profesional pentru terapeuți, dar și pentru sporirea abilităților de comunicare cu oaspeții, cu scopul de a genera starea de bine, mult dorită de cei care pășesc într-un SPA.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302