Delta Dunării revine în atenţia presei internaţionale de călătorii

Delta Dunării revine în atenţia presei internaţionale de călătorii
person Horeca
access_time_filled

După succesul recent al documentarului Wild Carpathia, Delta Dunării revine în atenția presei internaționale de călătorii, de această dată pentru publicul francez și francofon.

Canalul France 3 a dedicat Deltei Dunării un reportaj special în emisiunea Des Racines et des Ailes (Rădăcini și Aripi). Difuzat miercuri, 4 decembrie 2013, reportajul a atins o audiență de peste 3,5 milioane de telespectatori francezi, conform paginii emisiunii și va fi reluat, în viitorul apropiat, pe canalul TV 5 Monde, pentru publicul internațional.

Parte dintr-o serie specială cu titlul Au fil du Danube (De-a lungul Dunării) dedicată Dunării de la Munții Pădurea Neagră până la gurile de vărsare în Marea Neagră, reportajul despre Delta Dunării prezintă, printr-o bogată ilustrație, viața locuitorilor și relația lor specială cu natura, se arată într-un comunicat al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

promovaredeltadunarii

Ivan Patzaichin a fost însoțitorul echipei franceze de filmări, prezentând în cadrul reportajului o Deltă a oamenilor, unde bogăția naturii și tradițiile sunt completate de încercările recente ale Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 de a redefini zona ca destinație de ecoturism în Europa. În acest sens, produse autentice românești precum canotca, barcă realizată prin recuperarea unor vechi meșteșuguri locale, sunt prezentate în reportaj ca o șansă inovativă pentu turismul lent în România, activitate căutată de călătorii și turiștii români și străini educați în spiritul respectului pentru natură.

Des Racines et des Ailes (Rădăcini și Aripi) este un o emisiune de tip magazin cu reportaje, difuzată de două ori pe lună, de la ora locală 20:45, pe canalul France 3.  Cu o tradiție de peste 25 de ani, emisiunea  prezintă substraturile și deschiderile unor țări, civilizații și obiceiuri și este considerată una dintre cele mai importante surse de informații de turism și călătorii pentru telespectatorii francezi și francofoni.

Prezentarea video a emisiunii o găsiți AICI.

În anul 2013,  Delta Dunării și proiectele Asociației Ivan Patzaichin Mila 23 au fost reflectate atât în presa locală, cât și în cea internațională, o prezență notabilă fiind cea din documentarul Wild Carpathia, realizat de Travel Channel, care s-a bucurat de o primire foarte favorabilă în media anglo-saxonă. Prezentarea Deltei Dunării și pentru publicul francez este, astfel, cu atât mai relevantă cu cât susține eforturile pe termen lung ale Asociației Ivan Patazichin – Mila 23 de a face din Delta Dunării o destinație de ecoturism recunoscută în toată Europa.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302