România participă în premieră la Târgul de Turism din New Delhi, India

România participă în premieră la Târgul de Turism din New Delhi, India
person Horeca
access_time_filled

romaniatargturismindiaPentru prima dată, România participă la Târgul de Turism „Travel and Tourism Fair” de la New Delhi, India, în perioada 13 – 15 februarie 2014.

Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) promovează produsele turistice românești pe piața indiană. La New Delhi vor fi promovate turismul cultural, natura și tradițiile românești, precum și turismul de aventură. Turiștii indieni sunt în permanentă căutare de destinații noi, care oferă experiențe unice și exclusiviste, susțin reprezentanții ANT.

Președintele ANT, Răzvan Filipescu, consideră că „debutul României la târgul de la New Delhi face parte din strategia pe care Autoritatea Națională pentru Turism și-a propus s-o implementeze începând cu acest an. Credem că produsele turistice românești sunt competitive pe plan internațional și pot fi o opțiune și pentru turiștii indieni. India, alături de China, sunt țările generatoare de cele mai mari fluxuri de turiști, fiind piețe de oportunitate și pentru România„.

Turismul de aventură și, în special, sporturile extreme constituie o atracție pentru tinerii indieni care sunt conștienți, pe lângă ineditul situației de a le practica într-o țară europeană, de gradul înalt de siguranță și control specifice unei țări din Uniunea Europeană.

În aceeași perioadă, România este prezentă si la Târgul Internațional de Turism Borsa Internazionale del Turismo ” BIT ” (Bursa Internațională de Turism) organizat în Milano, Italia. Piața turistică italiană se confirmă anual ca fiind una cu potențial de creștere pentru exportul de turiști către România, afirmă reprezentanții ANT.

Standul amenajat de către Autoritatea Națională pentru Turism găzduiește anul acesta 13 co-expozanți din industria românească de turism, printre care agenții de turism, organizatori de evenimente și hotelieri.

Turismul cultural privit în sens larg legat de alte forme de turism, precum cel rural sau în natură fac din destinația România una foarte atrăgătoare. În același timp fiind o destinație europeană relativ nou-descoperită și care conservă încă tradițiile pierdute în țările vest-europene, precum și o viață rurală fascinantă, România a continuat să reprezinte o destinație interesantă pe piața italiană chiar și în momentele de criză economică.

Din datele statistice publicate pe website-ul manifestării, ediția 2013 a BIT a înregistrat 84.000 de vizitatori profesioniști și public, 2.139 societăți participante și 100 de țări reprezentate.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302