Se conturează un nou trend în turism, conform unui studiu Vola.ro

Se conturează un nou trend în turism, conform unui studiu Vola.ro
person Horeca
access_time_filled

Green PassDeținătorii certificatului verde își doresc să călătorească și rezervă tot mai des vacanțe last-minute de tip city-break spre marile capitale europene. Obiceiurile de călătorie de dinainte de pandemie ar fi indicat că sfârșitul de toamnă nu este sezonul acestui gen de călătorii de scurtă durată, însă procentul încă mic de români vaccinați și numărul în creștere de îmbolnăviri duce la o schimbare de paradigmă tot mai pronunțată în ceea ce privește cererea de produse turistice din România. Se conturează, astfel, un nou trend în turism.

Românii călătoresc tot mai des cu ajutorul certificatului verde
Având în vedere restricțiile tot mai severe și cifrele îngrijorătoare ale pandemiei din țara noastră, turiștii români care s-au vaccinat deja ori au trecut prin boală evadează spre țări din vestul Europei, care au depășit deja valul patru. Conform specialiștilor Vola.ro, Italia, Marea Britanie, Spania, Germania sau Franța sunt printre cele mai căutate destinații de călătorie în rândul românilor în această toamnă. în aceste țări restricțiile pentru cei care dețin certificatul verde sunt minime, atracțiile turistice sunt deschise, iar viața de zi cu zi seamănă tot mai mult cu cea pe care o știam cu toții, de dinainte de pandemie.

Principalele motive de călătorie în 2021
Pe lângă reîntâlnirea cu familiile sau prietenii plecați peste hotare, cel mai important factor care îi convinge pe români să planifice o vacanță în această perioadă este nevoia de relaxare, eliberarea de stres și, tot mai adesea, dorința de a se bucura cât mai repede de normalitatea care, momentan, pare destul de departe în România. Anterior, volatilitatea listei semafor și riscul de a intra în carantină la întoarcerea din vacanță îi reținea pe români din a călători. Acum, însă, grație certificatului verde,
lucrurile sunt cu mult simplificate, iar turiștii vaccinați sau trecuți prin boală în ultímele șase luni pot reveni în România din orice țară, fără a fi necesară testarea COVID sau carantina.

“în contextul epidemiologic actual din țara noastră, românii sunt tot mai deschiși spre călătorii și aleg cu precădere țări care au depășit deja cu repercusiuni minime valul patru al pandemiei și care în prezent au foarte puține restricții pentru persoanele care dețin certificatul verde. Totodată, se observă o ușoară creștere a ‚‚booking window’’, adică numărul de zile dintre rezervare și plecarea propriu-zisă, de la 16 zile la 19 zile, ceea ce indică un optimism mai pronunțat decât în urmă cu ceva luni, dar nu putem vorbi încă de vacanțe planificate din timp. înainte de pandemie, vacanțele chiar și de tip city break se rezervau, în medie cu 28 de zile în avans”, a spus Claudia Tocilă, Director de Marketing, Vola.ro.

Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie și low-cost, opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city-break-uri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302