Sezon estival 2021, punct și de la capăt

Sezon estival 2021, punct și de la capăt
person Horeca
access_time_filled

38474454 sBilanțul realizat la finalul sezonului estival de către Litoralulromanesc.ro arată că destinația favorită a românilor, în această vară, a fost țărmul Mării Negre.

Cele mai căutate stațiuni vara aceasta au fost Mamaia și Eforie Nord, cele două destinații având și cea mai mare capacitate de cazare, precum și unități hoteliere din toate categoriile, atât în ceea ce privește clasificarea, cât și tarifele. Pe locul trei în topul stațiunilor populare în 2021 se află Neptun-Olimp, apoi Jupiter și Saturn – aproape la egalitate în preferințele turiștilor care au ajuns la mare în această vară, fiind urmate de Venus, Costinești, Eforie Sud și Mangalia. Durata medie a sejurului în 2021 a fost de 5,4 zile, similară cu cea din ultimii doi ani, iar valoarea medie a pachetului turistic a fost de 470 euro, la același nivel ca în ultimii doi ani.

“O tendință nouă față de anii trecuți: turiștii au evitat să aibă datele de check-in și check-out în zilele de weekend pentru a evita aglomerația de pe autostradă și, în general, de pe șosele din țară. Așa încât mulți au ales să se cazeze la hotel în timpul săptămânii, dar să prindă totuși weekend-ul la mare”, a spus Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Un alt trend care a început în 2020, odată cu declanșarea pandemiei, și s-a accentuat anul acesta este preocuparea mai mare pe care o manifestă românii față de condițiile de cazare, în special față de curățenia din hoteluri, în raport cu prețul plătit pe sejur, mulți turiști fiind dispuși să achite un tarif mai mare, dar să opteze pentru un pachet mai complex, cu mai multe facilități incluse și cu garanția unor standarde de calitate înalte.

Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră au venit din București (34,26%), în top fiind și județele Timiș (7,13) și Cluj (5,75%). Apoi, în clasament, pe următoarele poziții se clasează județele Iași (5,60%), Brașov (4,89%), Prahova (4,13%), Argeș (3,09%), Dâmbovița (2,11%), Bacău (2,06%), Bihor (1,97%).

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este un retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră. Agenția a raportat în acest an vânzări de 165 milioane de lei, în creștere cu 65% față de 2020 și cu 26% față de cifrele înregistrate în 2019, în condițiile în care, prin intermediul său, vara aceasta au ajuns în stațiunile românești de la mare peste 200.000 de turiști, în creștere cu 31% față de 2020.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302