Spania a devenit a treia cea mai vizitată țară din lume în 2013

Spania a devenit a treia cea mai vizitată țară din lume în 2013
person Horeca
access_time_filled

calatoriispaniaSpania a depășit China și a devenit a treia cea mai vizitată țară din lume în 2013, înregistrând un număr record de peste 60 de milioane de turiști străini, au anunțat autoritățile spaniole. Franța rămâne în topul celor mai vizitate țări lume, cu 83 de milioane de sosiri turistice internaționale, pe locul 2 clasându-se SUA, cu 67 de milioane de turiști străini în 2013. 

Potrivit Institutului Spaniol de Studii Turistice, numărul sosilor de peste hotare a crescut anul trecut cu 5,6% față de anul precedent, la 60,6 milioane, mai mult decât creșterea înregistrată la nivel mondial de 5%. Doar în luna decembrie, numărul turiștilor străini a crescut cu 16,3% la 3,1 milioane. Potrivit specialiștilor, Spania a beneficiat anul trecut și de neliniștile din destinațiile rivale din estul Mediteranei, precum Egipt.

Marea Britanie a rămas cea mai importană piață pentru Spania, totalizând 23,6% din numărul total de vizitatori, urmată de Germania, cu 16,2%, și Franța, cu 15,7%. Cea mai mare creștere a fost a numărului de vizitatori din Rusia (+31,6%), în total 1,6 milioane de turiști ruși vizitând Spania în 2013.

Veniturile provenite de la turiștii străini au atins un nivel record de asemenea, aducând o contribuție semnificativă economiei spaniole. Potrivit autorităților, cheltuielile turiștilor internaționali în primele 11 luni din 2013 au crescut cu 8,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 59,9 miliade euro.

Destinațiile de top din Spania în 2013 au fost Catalonia, care a atras 15,5 milioane de turiști străini sau 25,7% din numărul total de turiști străini sosiți în Spania în 2013, urmată de Insulele Baleare cum ar fi Mallorca, cu 11,1 milioane de sosiri internaționale sau 18,3% din numărul total de sosiri.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302