Athénée Palace Hilton a redeschis restaurantul Roberto’s
Hotelul de 5 stele Athénée Palace Hilton din București a anunțat oficial pe 11 mai finalizarea lucrărilor de renovare a zonelor publice din cadrul hotelului și redeschiderea restaurantului principal al hotelului, Roberto’s. Acesta, are acum o capacitate maximă de 130 de locuri, față de 109 cât avea înainte de renovare, și este inspirat de restaurantul Roberto’s al hotelului Hilton din Amsterdam.
Renovarea acestui restaurant face parte dintr-un plan de investiții de 2 milioane de euro, care cuprinde, printre altele, și modernizarea recepției, a restaurantului Cafe Athenee, precum și a altor spații de la parterul Athenee Palace Hilton. Pentru investițiile realizate în Athenee Palace Hilton și hotelul Sport&Spa din Poiana Brașov, Ana Hotels a primit recent, titlul de Investiția anului din industria ospitalității în România, în cadrul evenimentului Hotel Tourism&Leisure Investment Forum.
Managerul general al hotelului Athenee Palace Hilton, Linda Griffin a declarat: „Sunt încântată să pot prezenta restaurantul Roberto’s comunității orașului. Bucătăria cu preparate rafinate, decorul elegant și locația din inima orașului, sunt cu siguranță cele mai importante argumente pentru ca Roberto’s să devină o destinație de întâlnire pentru bucureșteni dar și pentru oaspeții hotelului”.
Oaspeții Restaurantului Roberto’s vor putea savura un meniu tradițional italian. „Mă simt onorat să pot evidenția tot ce este mai bun în bucătăria tradițională italienească, într-un stil pur, simplu și autentic. Buon Appetito!”, a declarat noul bucătar șef al Athenee Palace, Gabriele Savini.
Anul trecut, hotelul care operează 272 de camere a înregistrat o cifră de afaceri de 11,8 milioane de euro, față de un nivel de 13,5 milioane de euro raportat în anul anterior.Hilton, potrivit Ziarului Financiar.