Au început înscrierile la cursurile gratuite de ospătar oferite de FBR

Au început înscrierile la cursurile gratuite de ospătar oferite de FBR
person Horeca
access_time_filled

Federația Bucătarilor din România a început înscrierile la cursurile gratuite de calificare pentru ocupația Ospătar, care se desfășoară în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene „Cursurile de calificare – primul pas spre succes”.
ospatarCursurile se adresează persoanelor angajate în mediul privat, cu domiciliul stabil în București sau județul Ilfov și în special celor care lucrează deja în domeniu însă nu au o calificare corespunzătoare postului ocupat.
Cursul are o durată de 6 luni cu 720 ore de curs, dintre care 240 ore teorie, 480 ore practică. Teoria se va desfășura în prima parte a cursului iar cursanții vor primi o subvenție lunară pentru a stimula participarea la curs precum și pentru a minimaliza efectul absenței de la locul de muncă.
Înscrierile se fac în ordinea primirii solicitărilor și în măsura îndeplinirii de către cursant a condițiilor de participare (domiciliul în București sau Ilfov și angajat în mediul privat). Pentru înscrieri, puteți transmite solicitarea dumneavoastră la adresa fbro@fbro.ro și veți primi formularele de înscrieri.
Mai multe detalii despre aceste cursuri, citiți aici.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302