Campionatul International de Gatit in Aer Liber 2011

Campionatul International de Gatit in Aer Liber 2011
person Horeca
access_time_filled

Campionatul International de Gatit in Aer Liber 2011

Campionatul International de Gatit in Aer Liber debuteaza in 2011 prin Cupa Iasi, care se va desfasura in perioada 5-6 martie 2011, in Piata Unirii din Iasi. Competitia culinara se adreseaza atat profesionistilor (maestri ai artei culinare, bucatari), cat si amatorilor in ale bucatariei, si va continua pe tot parcursul anului in principarele regiuni ale tarii. Astfel, in perioada 27-29 mai se desfasoara Cupa Bucuresti, in perioada 24-26 iunie Cupa Munteniei-Pitesti, in perioada 1-3 iulie Cupa Banatului-Timisoara si in perioada 9-11 septembrie Cupa Cluj. De mentionat ca este singura Competitie Gastronomica Continentala din Romania certificata de Worls Association of Chefs Societies (WACS).

cupa_moldovei_afis

Campionatul isi propune sa aduca in Romania conceptul de „bucatarie-cultura”. „Fie ca ne place sau nu, bucataria, generic vorbind, ocupa un spatiu extrem de important in viata fiecaruia dintre noi. Ridicarea gatitului de la rangul de „obligatie conjugala” la statut de arta presupune schimbarea unei mentalitati impamantenite”, se arata in comunicatul de presa.

Gazda evenimentului de la Iasi este maestrul Antonio Passarelli, vicepresedintele Federatiei Bucatarilor din Romania, care va face si demonstratii culinare, alaturi de alti chefi celebri din Romania si din strainatate. Tot in cadrul evenimentului, Federatia Somelierilor din Romania va derula Parada Somelierilor, coordonata de Sergiu Nedelea, presedintele FSR.

campionat de gatit in aer liber

La intrebarea de ce in aer liber, raspunsul este simplu. Conceptul isi propune sa scoata bucatarul din spatiul sau traditional de lucru, transformandu-l intr-o vedeta, iar celui pasionat de gatit, sa-i stimuleze imaginatia, sa-i ofere ocazia sa-si exerseze talentul, altfel decat o face de obicei. Campionatul le ofera participantilor oportunitatea de a se intalni si de a da frau liber creativitatii (nu este impusa tematica in competitie). Sistemul de inscriere este organizat pe doua grupe: Profesionisti si Amatori. Fiecare grupa este jurizata separat de catre o comisie internationala. Principalele criterii de evaluare sunt: gustul produselor culinare, prezentarea acestora in forma finala, dexteritatea concurentului si igiena acestuia.

Evenimentul este organizat de Asociatia Culturala Euro Est Alternativ (A.C.E.E.A). Prima editie a Campionatului a fost implementata la Castelul Gilau, judetul Cluj, in perioada 14-16 septembrie 2007.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302