Chocolat deschide al doilea Boutique Restaurant

Chocolat deschide al doilea Boutique Restaurant
person Horeca
access_time_filled

Chocolat Createur de Gout continuă extinderea conceptului Boutique Restaurant World Unique Concept și a deschis a doua locație, joi, 13 octombrie în zona Pieței Dorobanți. Transformarea record s-a produs la doar trei săptămani de la lansarea conceputului în localul din Centrul istoric al Bucureștiului.
Boutique Restaurant este încununarea a cinci ani de experiență Chocolat, și a peste 20 de ani de experiență în artă culinară a creatorului conceptului, Tudor Constantinescu. De aceea, noul concept aduce cu sine un meniu spectaculos de inspirație franceză, unic în peisajul bucureștean prin atenția la detaliu, ingredientele folosite dar si prezentarea deosebită.
Chocolat2
Noutatea pe care Boutique Restaurant o propune publicului este aducerea tradiției coacerii pâinii mai aproape de clienți. Toate rețetele specialităților de pâine au fost rescrise, iar gama de produse extinsă. De asemenea, Chocolat Boutique cuprinde o selecție deosebită de produse pe care clienții le pot savura acasă: de la zacuscă gătită din cele mai naturale ingrediente, la dulcețuri și desigur prăjiturile marca Chocolat. 

Meniul restaurantului, de inspirație franceză îmbină într-un melanj seducător, culoarea, gustul și texturile pentru a purta clienții într-o călătorie fabuloasă în lumea bunului gust și a excelenței culinare. Astfel, în noul meniu se regăsesc preparate precum risoto nero di seppia cu caracatiță și sos de șampanie, un melanj delicios și ușor, filet de halibut la abur servit pe cuib de spanac proaspăt, dar și combinații inedite precum millefeuille de pere și brânză roquefort pe pat de spanac ciufulit cu mentă și sos de fructe roșii.
Chocolat1
„Pentru a sărbători această relansare, am creat în laboratoarele nostre celebrele macarons, după rețete tradiționale franceze, și am adus chiar și o noutate absolută pentru România: macarons cu foiță de aur și fois gras, un sortiment deosebit și apetisant, care cu siguranță va fi apreciat de clienții noștri”, a mai spus Tudor Constantinescu.

Cât despre investiție, Teo spune că sumele alocate acestor transformări depășesc jumătate de milion de euro, și că metamorfoza Chocolat în Boutique Restaurant va continua, Teo estimând că în următorii patru ani noul brand va valora 5 milioane de euro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302