Cifră de afaceri record pentru agenţia Vola.ro în 2011

Cifră de afaceri record pentru agenţia Vola.ro în 2011
person Horeca
access_time_filled

Cea mai mare agenție online de turism din România, Vola.ro a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri record în istoria companiei de aproximativ 15,5 milioane de euro (65,7 milioane lei). Creșterea este de 189% comparativ cu anul 2010, când cifra de afaceri a atins 5,38 milioane euro (22,7 milioane lei). Vola.ro deservește persoane fizice sau companii cu servicii complete de turism: bilete de avion de linie și low-cost, rezervări hoteluri, pachete de vacanță, asigurări medicale de calatorie și servicii de rent-a-car.
Dezvoltarea organică susținută a companiei s-a tradus printre altele și prin creșterea echipei de la 17 angajați în decembrie 2010, la 50 de persoane în momentul de față, fapt ce a impus și relocarea într-un nou sediu.

office

„Creșterea Vola.ro gravitează în jurul abordării noastre inovatoare în dezvoltarea de produs. De aceea am investit puternic în platforma tehnologică, oferind clienților noștri produse îmbunătățite în permanență precum aplicația de căutare și rezervare de zboruri sau produsul de pachete turistice. Un alt factor determinant este migrarea generală către online, implicit și a industriei în care activăm, plasându-ne într-o poziție favorabilă pentru dezvoltare viitoare”, afirmă Daniel Truică – Managing Partner Vola.ro.
Deși business-ul este online, o mare parte dintre tranzacții se finalizează și telefonic, astfel încât pe parcursul anului trecut,online2 call-centerul Vola.ro a înregistrat nu mai puțin de 195.951 apeluri primite. Cifrele record nu se opresc aici, Vola fiind lider în 2011 și la volumele de asigurări de călătorie încheiate, acestea însumând circa 39.506 zile de vacanță asigurate medical.
În ceea ce privește biletele de avion românii au zburat cel mai mult în Europa către destinațiile: Madrid, Barcelona, Londra, Roma, Paris. În afara granițelor continentului românii au preferat New York, Dubai, Tel Aviv, Bangkok și Toronto.
Cele mai populare destinații alese de către români în 2011 au fost Praga, Viena, Budapesta, Roma și Paris pentru weekenduri prelungite, în vreme ce Bulgaria, Grecia, Turcia, Spania și Cipru au reprezentat opțiunile predilecte ca destinații de plajă. 
Pentru viitorul apropiat, compania vizează poziția de lider al industriei de turism locale, precum și intrarea pe alte piețe europene de profil.
„Anul 2011 a însemnat pentru noi atât consolidarea poziției de lider al pieței de turism online, cât și clasarea în topul celor mai mari companii din industia de turism din România, cu o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro. Avem 2 obiective majore pentru următorii 3 ani: să devenim liderul industriei de turism în România și împreună cu subsidiarele din Polonia și Ucraina (piața pe care ne vom lansa anul acesta) să devenim un jucător important în Europa Centrală și de Est„, a declarat Daniel Truică.  Businessul Vola.ro există și în Polonia prin www.fru.pl, compania soră, iar în semestrul 1 din 2012 intră pe piața din Ucraina cea de-a treia agenție din grup, acesta fiind un prim pas către extinderea agenției către Europa de Est.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302