Comisia Europeană de Travel confirmă trendul ascendent din turism

Comisia Europeană de Travel confirmă trendul ascendent din turism
person Horeca
access_time_filled

Comisia Europeană de Travel (European Travel Commission) a publicat pe 20 iulie al doilea raport asupra turismului european din 2011, cu date despre evoluția turismului din prima jumătate a acestui an, dar și cu previziunile pentru a doua jumătate a anului. Raportul „European Tourism 2011 – Trends&Prospects Q2/ 2011” analizează indicatorii importanți pentru performanța industriei turismului, numărul sosirilor turistice internaționale, numărul de înnoptări, dar și indicatorii de performanță hotelieră RevPAR (Revenue per Available Room), ADR (Average Daily Rates) și gradul de ocupare al hotelurilor.

anul2011

Raportul arată că industria de travel a înregistrat și în acest an o creștere semnificativă, aproape toate țările din Europa raportând o creștere a numărului de sosiri turistice internaționale, 19 din 21 de țări europene raportând o creștere a acestui indicator. Foarte important este că 7 țări europene au raportat o creștere de peste 10% a numărului de sosiri turistice, printre care și România, care se situează pe locul 7 în clasament, la capitolul sosiri ale turiștilor străini.
sosiriCea mai mare creștere a numărului de sosiri a fost înregistrată în Lituania (39.4%), urmată de Latvia (29.5%) și Malta (16.4%). România a înregistrat performanțe mult mai bune ca Bulgaria la acest capitol, care a înregistrat o creștere de doar 5.8% a sosirilor turistice internaționale, dar și decât Germania (8.3%), Spania (8.4%) sau Italia (1.5%). Cele mai slabe rezultate au fost în Muntenegru (-1.8%), Å¢ările de Jos (0%) și Austria (0.5%), țări care nu au reușit să-și crească numărul de sosiri turistice față de anul precedent, nici măcar cu un procent.
În ceea ce privește evoluția numărului de înnoptări a turiștilor străini în țările europene, România se situează din nou pe locul 7, cu o creștere de 10.8% în luna martie comparativ cu aceeași perioadă a anului. Din nou Lituana a înregistrat cea mai bună creștere, de 29.1%, urmată de Estonia și Spania, cu 18.5% ambele.  Bulgaria se află la polul opus înregistând o scădere a numărului de înnoptări cu -1.9% în luna martie a acestui an, comprativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Și Eleveția (-1.3%), Norvegia (-1.3%) și Austria (-2.4%) au înregistrat o scădere a numărului de înnoptări, la începutul acestui an.
Performanțele hotelurilor din Europa, în prima jumătate a acestui an
În primele 5 luni ale acestui an, gradul de ocupare al hotelurilor a crescut cu 4.2% în Europa, iar indicatorul RevPAR a crescut cu aproape 10%.
europeroomIslanda a înregistrat cea mai mare creștere a gradului de ocupare al hotelurilor, în prima jumătate a anului 2011, și anume 23.6%, iar Portugalia  a înregistrat cea mai slabă creștere (0.3%).
Performanțe bune la acest capitol au mai înregistrat Estonia, Lituania și Malta, cu o creștere de peste 10%. România se află pe locul 10 în acest clasament, cu o creștere de 8.4% a gradului de ocupare. Ungaria stă însă mai bine ca România, înregistrând o creștere de 9%. Å¢ări importante precum Germania, Italia, Grecia, Austria sau Franța nu au reușit să își crească acest procent cu mai mult de 5%.
În schimb, la indicatorul „Average Daily Rate”, Turcia este pe locul 1, cu o creștere de 27.5%, urmată de Estonia, Lituania și Franța.  România în schimb se plasează abia pe locul 19 din 27 de țări.
Pe regiuni, Europa de Vest a înregistrat cele mai bune rezultate a indicatorilor de performanță hotelieră RevPAR, ADR și Occupancy.
Comisia Europeană de Travel subliniază că rezultatele bune înregistrate anul acesta în industria turismului din Europa se datorează unei serii de factori temporari, și că, această creștere a industriei de travel se va atenua în a doua jumătate a acestui an.
Raportul complet îl puteți accesa aici.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302