Congresul Internaţional de Etică în Turism, la prima ediţie

Congresul Internaţional de Etică în Turism, la prima ediţie
person Horeca
access_time_filled

Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) a anunțat că va organiza primul Congres Internațional despre Etica în Turism, la care invită specialiști în turism din întreaga lume, pentru a dezbate împreună cele mai presante probleme de etică cu care se confruntă industria turismului în prezent. Congresul va avea loc în perioada 15-16 septembrie în capitala Spaniei, Madrid, înscrierea și participarea la eveniment fiind gratuite.
etourism,,Suntem extrem de bucuroși să organizăm în colaborare cu Spania acest eveniment reper pentru industria turismului. Va fi punctul de pornire pentru dezbateri importante, referitoare la aspecte esențiale pentru realizarea unui turism durabil și responsabil, cum ar fi un sector care investește în practicile ecologice, egalitatea de șanse între femei și bărbați sau comportamentul etic atât al angajaților din turism cât și al turiștilor”, a declarat secretarul general al UNWTO, Taleb Rifai.
La Congres vor participa figuri reprezentative din industria turismului internațional, experți în etică, reprezentanți ai sectorului public și privat, ș.a. Congresul contează pe suportul Comisiei Europene și va fi închis în mod oficial de către membrii Familiei Regale spaniole, se arată în comunicatul de presă emis de UNWTO.
Fiind unul dintre cele mai mari sectoare ale economiei din lume, turismul crează locuri de muncă și venituri pentru milioane de oameni, dar ridică și unele probleme serioase, nu doar pentru angajați ci și pentru turiști, pentru mediul înconjurător și pentru comunitățile de oameni. globalcodeÎn acest context, Codul Mondial de Etică în Turism – un set de principii directoare și principii pentru industria turismului mondial – a fost conceput pentru a minimiza orice efect negativ a activității din turism asupra destinațiilor turistice și comunităților.
Codul Eticii în Turism va da tonul dezbaterilor din cadrul Congresului de la Madrid, cu sesiuni care se vor focusa pe turismul responsabil, turismul curat, reducerea sărăciei, egalitate de șanse și exploatare. Rolul sectorului privat în realizarea unui turism responsabil va fi de asemenea dezbătut, cu un seminar despre „Corporate Social Responsability” ilustrat cu studii de caz pe companii de top din turism.
Despre Codul Mondial de Etică în Turism
Un cadru de referință pentru un turism responsabil și durabil, Codul Mondial de Etică în Turism este de fapt un set cuprinzător de principii destinat să ghideze decidenții din turism în dezvoltarea acestei industrii. Adresat guvernelor, angajaților din turism, turiștilor dar și membrilor comunităților, acesta își propune să ajute la maximizarea beneficiilor aduse de această industrie și să reducă efectul negativ al turismului asupra mediului, patrimoniului cultural și al societăților. Adoptat în anul 1999 de Adunarea Generală UNWTO, Codul a fost recunoscut oficial de Organizația Națiunilor Unite în anul 2001.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302