Guvernul a aprobat proiectele noi de investiţii în turism

Guvernul a aprobat proiectele noi de investiţii în turism
person Horeca
access_time_filled

Guvernul a aprobat proiectele noi de investiții în turism

Guvernul a aprobat în ședința din 23 martie lista cu programele și proiectele noi de investiții în turism. Peste 120 de proiecte noi de investiții în turism ale consiliilor locale și județene din România au fost aprobate de guvern. Vorbim despre complexuri balneare, stațiuni turistice, pârtii de schi, aquaparc, porturi turistice, obiective turistice, ș.a

puzzle

Printre proiectele noi aprobate menționăm: construirea unui Aquaparc în stațiunea Băile Felix 1 Mai, construirea unor complexe balneare în județul Bihor, la Beiuș, Borș și Săcuini, centre balneoclimaterice multifuncționale la Covasna și Harghita, dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement în stațiunile Băile Herculane și Sărata Monteoru, dezvoltarea infrastructurii turistice în zona litoralului Mării Negre, și multe altele.

herculane

De asemenea au fost aprobate multe proiecte pentru investiții în pârtiile de schi din România: în județele Alba (comuna Horea), Argeș (comuna Albeștii de Muscel), Covasna (localitatea Comandău), Harghita (la Sarmas), Hunedoara (în orașele Lupeni și Petrila), Maramureș (în stațiunile Mogoșa și Izvoarele Boriște), Neamț (la Durău și Tarcău), Prahova (la Cheia), Satu Mare (în orașul Negrești Oaș), Sibiu (la Paltiniș) și în județul Suceava (în Munții Călimani).

paltinis fain

Totodată, vor fi construite porturi turistice de agrement la Tomis-Tuzla din Constanța, în localitatea Cetate din Dolj și la Fetești, dar și miniporturi turistice în localitățile Murighiol și Sarichioi din Tulcea.

Lista completă a investițiilor care vor fi realizate în turismul românesc poate fi accesată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Criteriile de eligibilitate care se vor aplica proiectelor noi de investiții în turism, prevăd, printre altele, „condiția ca terenul pe care se va derula proiectul să fie situat în proprietatea publică sau privată a autorității publice locale. De asemenea, este necesară respectarea standardelor de cost stabilite la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, acolo unde acestea există”, se arată în comunicatul de presă emis de MDRT.

Proiectele care urmează să fie finanțate vor obține avizul Consiliului tehnico–economic al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pe studiile de fezabilitate executate.

Beneficiarii locali vor asigura între 5% și 50% din valoarea totală a contractelor de lucrări și a contractului aferent realizării documentației tehnico-economice. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului va finanța achiziția și montajul instalațiilor de transport pe cablu pentru domenii schiabile în limita fondurilor disponibile, fără a depăși 50% din valoarea acestora.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302