Lagăr comunist din Delta Dunării transformat în hotel

Un lagar comunist din Delta Dunarii a fost transformat, de un francez, in hotel. Unitatea de cazare se afla in satul Periprava, pe unde a trecut si scriitorul Paul Goma. Aici, pe locul fostului lagar, pe unde au trecut mii de detinuti politici, a fost ridicat, din fonduri europene, un hotel de 4 stele.
Însă, pe ruinele sale, un francez a construit hotelul Ultima Frontieră, de patru stele, care s-a deschis acum câteva luni. Antreprenorul francez, Sylvain Remetter, în vârstă de 50 de ani, a cumpărat terenul în 2006, transformându-l într-un complex turistic destinat pescarilor și iubitorilor de natură, cu sprijinul fondurilor europene. De asemenea, el intenționează să transforme cele 46 de barăci militare într-un mic muzeu.În ultimii ani, francezul a intrat în afaceri cu doi prieteni din București care au acceptat propunerea lui să investească în ferma piscicolă de la Popina amplasată în imediata vecinătate a fostei pușcării comuniste. Remetter și amicii săi au concesionat 500 ha de heleștee la Popina, iar iazurile sunt utilizate tot pentru pescuitul sportiv autentic, cum îi place să spună lui Sylvain Remetter. Adică, toate capturile de pește ale pescarilor sportivi sunt redate mediului acavtic, iar pescuitul în amenajarea pisciolă se face doar de către inginerii piscoli angajați de firmă, conform tehnologiilor piscicole, la fel cum se fac și populările în heleștee cu puiet crescut în ferma proprie.
„Obiectivul meu a fost, de la început, să creez un brand turist inedit în Delta Dunării menit să atragă atenția operatorilor de turism din întreaga lume spre această zonă cu un potențial imens. Ideea respectivă mi-a venit imediat ce am văzut ruinele fostei pușcării politice din satul Periprava.Aici au murit sute de oameni care aveau singura vină că nu s-au supus regimului comunist. În cimitirul satului sunt peste 200 de morminte cu oseminte neidentificate. Legendele privind atrocitățile comise aici sunt fabuloase. Din fosta pușcărie am mai găsit în picioare doar niște clădiri dărăpănate pe care ne-am propus să le reconstruim și să le transformăm în hoteluri de lux. Am reușit deocamdată să refacem doar un astfel de imobil în care lucrau ofițerii lagărului. Aici funcționează hotelul Utima Frontieră cu 30 de locuri de cazare în camere de două locuri.Imobilul, în exterior, are înfățișarea avută când funcțio-na lagărul comunist, iar, în interior turiștii beneficiază de confort specific hotelurilor de patru stele”
Sylvain Remetter
Sursa: România Liberă