


Potrivit Comisiei Europene, orașul Hamburg a impresionat juriul atât cu performanțele realizate în acest domeniu, dar mai ales cu obiectivele extrem de ambițioase pentru următorii ani. Hamburg a reușit să reducă emisiile de CO2 cu 15% din 1990 până în prezent, iar ținta este de a reduce emisiile de CO2 cu până la 40% până în 2020 și cu 80% până în 2050.
De asemenea orașul și-a triplat sursele de energie regenerabilă în ultimii 12 ani, iar din 2009 are propriul furnizor de energie. Sectorul energiei regenerabile din Hamburg crește de 2 ori mai rapid ca media nemțească, peste 100 de companii în domeniile biomass energy, solar și al vântului fiind localizate în Hamburg. Proiectele recente includ extinderea sustenabilă a rețelei de transport public precum și utilizarea pe o scară din ce în ce mai mare a mașinilor electrice.
Ca parte a statutului de Capitala Verde a Europei, orașul Hamburg va găzdui în 2012 o serie lungă de evenimente prin care va promova importanța protejării mediului înconjurător și va oferi soluții în acest sens și altor orașe europene. O acțiunie inovativă de acest gen constă în personalizarea unui tren cu „green messages” care va trece prin 18 orașe europene. Numit și Trenui Ideilor, acesta va ilustra cele mai bune practici ecologice ale orașului Hamburg dar va arăta și soluții pentru alte orașe, cu scopul de a proteja mediul.
Hamburg este al treilea port ca mărime din Europa și își propune să devină un lider pe plan mondial în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.