Presa britanică promovează turismul românesc

Presa britanică promovează turismul românesc
person Horeca
access_time_filled

transilvania2Repetatele vizite în Transilvania, din acest an, ale Prințului Charles al Marii Britanii și-au găsit ecou în presa britanică. Astfel România este din nou promovată de străini. Financial Times a publicat un articol în care autorul se declara fascinat de Transilvania și de bogațiile zonei, după ce recent a făcut o călătorie în această regiune. Locuri pitorești precum Valea Verde din județul Mureș, comuna Zăbala din Covasna, Piața Sfatului din Brașov, au fost apreciate de jurnalistul britanic pentru potențialul lor turistic. Articolul atrage atenția asupra unui aspect care pune în pericol biodiversitatea naturii din România, și anume defrișarea masivă a pădurilor.

transilvania-dracula-tour
În editorialul „Lost in Transylvania”, Clive Aslet povestește ce a însemnat voiajul pe care l-a făcut în „lumea care pare să aibă mai mult în comun cu romanele lui Thomas Hardy decât cu Europa modernă”. Însoțit de Paul Lister, fondatorul „‘European Nature Trust” (ONG internațional care militează pentru conservarea spațiilor sălbatice, iar în România rezervații precum cele din Munții Carpați), cunoscut și ca producătorul documentarului „Wild Carpathia”, tradus în 20 de limbi și vizionat în 119 țări ale lumii, Aslet a cutreierat Depresiunea Transilvaniei și versantele carpatice din centrul țării.

transilvania-wildcarpathia
Lister consideră zona Transilvaniei ca fiind echivalentul european al Parcului Național Yellowstone din Statele Unite.
Documentarul evidențiază faptul că pe teritoriul Transilvaniei, trăiesc diferite specii de animale sălbatice, care au dispărut, cu mult timp în urmă, din alte zone ale lumii, iar partea română a Carpaților este cea mai biodiversificată, aici existând mai mulți urși bruni decât oriunde altundeva în Europa.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302