Reinventează deserturile tradiționale cu ajutorul Callebaut

Reinventează deserturile tradiționale cu ajutorul Callebaut
person Horeca
access_time_filled

Cauți o sursă de inspirație pentru deserturile din locația ta? Un pic de ciocolată poate transforma orice desert într-o adevărată delicatesă! Callebaut, lider mondial în îndulcirea vieții, adică în producția de ciocolată, te provoacă să reinterpretezi rețetele tradiționale românești cu ajutorul celei mai fine ciocolate din lume. De ce ar trebui să faci asta? Pentru că pur și simplu consumatorii din ziua de astăzi adoră să fie surprinși și experimenteze noi gusturi și arome, spune Marc Pauquet, șeful centrului “Chocolate Academy” din Istanbul.

Marc sfătuiește cofetarii din România să gândească “out of the box” și să încerce să-și surprindă clienții prin noi abordări. Și ce sursă de inspirație mai bună decât soluțiile puse la dispoziție de Callebaut, împreună cu Marathon Distribution Group, pentru profesioniștii din România? “în ziua de astăzi cred că tuturor ne place să experimentăm noi gusturi, noi tendințe și acesta este motivul pentru care întotdeauna le spun chefilor că trebuie să gândim out of the box. Dacă vrei să te diferențiezi de competiție fă altceva și încearcă să surprinzi consumatorii”, ne-a declarat Marc Pauquet, cu ocazia evenimentului “Tradiție și Inovație – soluții pentru cofetărie”, organizat de Marathon în colaborare cu Callebaut, pe 31 august a.c., la București.

Pentru început, ar trebui să știi, dar cu siguranță știi deja, că Barry Callebaut Group este lider mondial în producția de ciocolată belgiană industrială și produse premium din cacao. Marathon Distribution Group a încheiat în 2015 un parteneriat de distribuție cu grupul și distribuie o paletă largă de produse din portofoliul Barry Callebaut. Produsele sunt destinate clienților profesioniști, de la cei industriali până la producători artizanali, cum ar fi ciocolatieri, cofetari, hoteluri, restaurante sau companii de catering.

Marc Pauquet subliniază că primul aspect pe care ar trebui să-l ia în calcul profesioniștii în alegerea ciocolatei este calitatea. Dacă folosești ingrediente de calitate în deserturile tale acest lucru se va reflecta în produsul final, iar clienții vor aprecia acest lucru spune Marc, care subliniază că a trecut vremea în care clienții puteau fi păcăliți. “în primul rând, profesioniștii ar trebui să se uite după calitate. Folosești margarină sau unt? Untul este întotdeauna mai bun decât margarina. Așa este și la ciocolată. Există ciocolată și ciocolată compound. Noi încercăm să educăm chefii să NU folosească compound. încercăm să convingem oamenii să folosească produse curate și naturale”, spune șeful centrului “Chocolate Academy” din Istanbul.

Acesta subliniază că prețul nu este un argument în folosirea unor ingrediente de slabă calitate, așa cum este ciocolata compound, și că diferența de preț este justificată de calitatea/rețeta ciocolatei. “Calitatea costă”, spune sincer Marc. “Clienții tăi merită tot ce e mai bun, iar sfatul nostru este să folosiți ingrediente de cea mai bună calitate”, adaugă acesta, subliniind că desertul joacă un rol decisiv în impresia pe care și-o face clientul.

Potrivit lui Marc, principalul atu al Callebaut constă în faptul că boabele de cacao sunt selectate, prăjite și măcinate de Callebaut însuși, o raritate printre producătorii de ciocolată. “Cea mai mare diferență între Callebaut și competiție constă în faptul că, în cazul nostru, călătoria începe de la boabele de cacao. Concurența nu controlează boabele, ei cumpără în principal masa de cacao. Noi începem de la boabe, de pe plantații. Ne educăm oamenii de pe plantații, partenerii, clienții. Educația joacă un rol esențial în compania noastră. Avem 19 academii de ciocolată în lume unde cei mai buni chefi lucrează pentru noi și dezvoltă idei, concepte, rețete, pe care încercăm să le introducem pe piețele noastre pentru a ne ajuta clienții să se diferențieze, să-și crească afacerile”, mai subliniază Marc Pauquet.

Scopul evenimentului de la București a fost acela de a aduce noi idei și surse de inspirație pentru profesioniștii din România. Cu această ocazie au fost prezentate rețete tradiționale românești reinventate în modul Callebaut. Focusul a căzut și pe soluțiile Callebaut pentru cafenele, implicit pe băuturile calde și reci. Pentru mai multe informații despre produsele Callebaut puteți contacta reprezentanții Marathon Distribution Group.

Diana SBâRCEA.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302