Pullman Bucharest deschide terasele și lansează un nou meniu pentru Barbizon Steak House

Pullman Bucharest deschide terasele și lansează un nou meniu pentru Barbizon Steak House
person Horeca
access_time_filled

Pullman Bucharest anunță deschiderea teraselor la Barbizon Steak House și L’Arpège Bar & Lounge, precum și noul meniu de vară de la Barbizon Steak House. Noul meniu de la Barbizon este o reinterpretare sezonieră a principalelor specialităti, care gravitează în jurul produselor-vedetă: vita Black Angus și vita carpatină.

Componenta F&B este esențială pentru strategia Pullman București, deoarece oaspeții hotelurilor de astăzi nu mai caută exclusiv un loc unde să doarmă, ci o experientă personalizată la 360 de grade, în care restaurantele joacă un rol crucial, deoarece, în plus față de dimensiunea gastronomică, ele oferă oportunităti de relaționare și o experientă culturală a destinației. Barbizon Steak House este restaurantul de referință al Pullman Bucharest. Pentru prânz, 70-80% dintre clienți sunt locali și vin din afara hotelului, la cină, 80-90% dintre clienți sunt oaspeți ai hotelului. Din punct de vedere al business-ului, F&B reprezintă 45% din cifra de afaceri a hotelului. Pană la sfârșitul anului 2018, veniturile din F&B vor înregistra o creștere de 10% față de anul precedent.„, a comentat Lubomir Sykora, Food and Beverage Manager, Pullman Bucharest.

barbizonpullman

Proiectată și amenajată cu plante exotice și mobilier premium din lemn, terasa Barbizon Steak House este o extensie naturală a atmosferei exclusive a restaurantului. Restaurantul poate găzdui pană la 22 de oaspeți afară și asigură spațiul ideal pentru prânzuri de afaceri și cine relaxate. Terasa de la L’Arpège este proiectată ca un lounge, cu un total de 11 mese și 27 de locuri. în plus fată de zona de canapele, trei mese clasice le permit oaspeților să se bucure de specialitățile culinare și afară. 

Pullman București este un hotel de 4 stele ce aparține grupului AccorHotels și este administrat de Orbis Hotel Group, partenerul strategic al AccorHotels în Europa Centrală și de Est. Hotelul găzduiește Barbizon Steak House, La Galette Bistro, Paris Bucharest Brasserie și L’Arpège Bar & Lounge.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302