Tendințe din industria vinului în anul 2024

Tendințe din industria vinului în anul 2024
person Andrei Popa, somelier
access_time_filled

Suntem într-un moment în care pare că piața vinului se reechilibrează, după perioada de instabilitate generată de pandemia de Covid-19. Cu toate acestea, ca întotdeauna, se profilează numeroase alte schimbări la orizont.

Anul 2023 a adus o creștere a importanței sustenabilității și a respectului față de mediu în industria vinului – o tendință care se preconizează să continue și în 2024. Impactul schimbărilor climatice, al digitalizării și al globalizării se resimte tot mai puternic în această industrie veche de secole, care se orientează tot mai mult către comerțul electronic. Toate aceste aspecte, alături de numeroșii pionieri care redefinesc stilurile tradiționale de vin, determină ca anul 2024 să se anunțe a fi unul captivant pentru lumea vinului.
Într-o lume în continuă schimbare, consumatorii devin din ce în ce mai interesați de experiențele lor de consum, iar producătorii trebuie să fie în pas cu preferințele lor în evoluție. Iată o perspectivă asupra celor mai importante tendințe care vor influența industria în anul 2024.

Consum responsabil
Una dintre cele mai evidente schimbări în peisajul consumului de băuturi alcoolice este accentul tot mai mare pus pe consumul responsabil. Generația Zoomers, care își atinge majoratul în acest an, aduce cu ea o abordare diferită față de consumul de alcool. Nu mai este vorba doar de a bea pentru distracție, ci mai degrabă de a savura experiența și a aprecia aromele și calitatea băuturii. Cocktailurile inovatoare încep să înlocuiască opțiunile clasice, iar consumatorii caută produse de calitate în detrimentul cantității.

Premiumizare psihologică
Consumatorii sunt tot mai dispuși să investească în băuturi premium, renunțând la opțiunile mai ieftine și mai accesibile. Această tendință, cunoscută sub numele de premiumizare psihologică, este alimentată de dorința de a trăi experiențe mai rafinate și de a savura produse de calitate superioară.

Naturalitate și sustenabilitate
În acest an se observă o accentuare a preocupării pentru naturalitate și sustenabilitate. Consumatorii devin din ce în ce mai interesați de originea și procesul de producție al vinurilor preferate. Vinurile organice și naturale sunt tot mai populare, deoarece consumatorii caută produse fără aditivi și chimicale. Producătorii vor fi nevoiți să își adapteze practicile pentru a răspunde acestei cereri crescute de transparență și sustenabilitate.
Datele furnizate de platforma de predicție a tendințelor, Exploding Topics, arată că preferința pentru „vinul natural” a înregistrat o creștere de 150% în ultimii cinci ani.

În ultimele două decenii, tranziția către viticultura organică și sustenabilă a fost un proces gradual, dar constant. Totuși, în ultimii ani, această categorie a cunoscut o explozie. Statisticile evidențiază o creștere exponențială a cererii pentru vinurile organice, cu o prognoză de creștere anuală de 8,7% până în 2027. Este evident că piața solicită mai multe vinuri eco-responsabile. Această practică îmbrățișează diverse filozofii în viticultură și promovează diversitatea organică, eficiența și rentabilitatea într-o manieră eco și social – responsabilă.

Se remarcă un interes crescut pentru vinurile prietenoase cu mediul, cu un profil de aromă clasic. În prezent, când trendul vinurilor naturale este prezent de ceva timp, clienții din restaurante nu mai caută vinuri cu arome excentrice sau gust de mucegai, ci discuțiile se concentrează pe practicile sustenabile din vie și din cramă.

Valoarea pieței globale a vinurilor organice a fost evaluată la 28.497,67 milioane USD în anul 2022 și este de așteptat să se extindă la un CAGR de 15,9% în perioada de prognoză, ajungând la 69.088,81 milioane USD până în anul 2028.

Confort și accesibilitate
Într-o perioadă în care comoditatea și accesibilitatea devin tot mai importante, companiile din industria vinului trebuie să ofere clienților cele mai bune condiții. Livrarea rapidă și convenabilă, ofertele atractive și o gamă diversificată de produse devin factori esențiali în alegerea unui brand. Cu o concurență din ce în ce mai acerbă, companiile trebuie să inoveze pentru a atrage și a reține clienții.

Cursa pentru vinuri spumante
Vinul spumant a fost întotdeauna o băutură populară, dar în ultimii ani s-a observat o creștere dramatică a vânzărilor, de aceea este de așteptat să vedem vinul spumant depășind berea în privința stadiului de cea mai consumată băutură în unele țări din Europa și SUA. Această tendință surprinzătoare este în concordanță cu popularitatea crescândă a cocktail-urilor pe bază de vin, precum sprițul sau vinul spumant la doză. În anul 2023, veniturile pe piața vinurilor spumante din România s-au ridicat la 107,4 milioane €. Se estimează că va crește anual cu 7,51% (CAGR 2024 – 2028). Prin comparație, SUA, care generează cele mai mari venituri la nivel global, a atins 5.659 milioane € în 2024. Este de așteptat ca, în medie, fiecare român să consume 0,49 litri de vin spumant în anul curent.

Franciacorta în trend
Regiuni celebre precum Champagne, Cava și Prosecco continuă să se bucure de succes, însă trebuie să subliniem faptul că vinul spumant este adesea achiziționat pentru noutatea sa. Astfel, ne putem aștepta să observăm o creștere a popularității Franciacortei. Aflată încă în afara mainstream-ului, numele aduce încă un sentiment de intrigă și misticism pe care cunoscătorii de vinuri îl găsesc irezistibil. Anul 2023 a fost un an bun pentru Franciacorta. În ciuda disponibilității reduse a produselor la producători, din cauza randamentului slab al recoltelor din 2019 și 2020, anul trecut s-a încheiat cu un volum de vânzări de 19,5 milioane de sticle și o creștere semnificativă a prețurilor medii la raft, în creștere cu 6,4% față de 22,9 € în 2022 și cu până la 24,4 € în 2023.

Vinurile fără alcool
Vinurile slab alcoolizate și vinurile fară alcool au început să câștige teren. Este reacția producătorilor la tendința de creștere a cererii pentru „vinurile mai sănătoase”. Dimensiunea pieței globale a vinurilor fără alcool a fost evaluată la 1.469,15 milioane € în 2023 și va ajunge la 4.546,76 milioane € în 2031, cu un CAGR de 20,72% în perioada 2023 – 2031. În România acest trend abia se conturează, dar va prinde rapid amploare, astfel că industria viniviticolă și HoReCa vor trebui să ofere această opțiune consumatorilor.

Expansiunea comerțului electronic
Achizițiile de vin sunt tot mai orientate către mediul online. Această tendință a început să se contureze de ceva vreme, însă pandemia de Covid-19 a accelerat tranziția industriei vinului către comerțul electronic. În anul 2024 se preconizează că industria vinicolă va face progrese considerabile spre a deveni mai dependentă de comerțul electronic. Creșterea preponderenței comerțului online în industria vinului permite cramelor mici să își promoveze produsele pe internet. Cu ajutorul uneltelor adecvate, acestea pot ajunge la un public mult mai larg, anterior neexploatat. Astfel, vinurile din diverse regiuni ale lumii devin din ce în ce mai accesibile.

Concluzie
Industria vinicolă și cea a băuturilor alcoolice sunt într-o continuă schimbare, iar tendințele din anul 2024 reflectă adaptările în gusturi și preferințe ale consumatorilor. De la accentul pe consumul conștient și premiumizare la preocuparea pentru gust și sustenabilitate, aceste tendințe vor contura peisajul industriei în anii ce urmează. Este evident că adaptabilitatea și inovația vor fi esențiale pentru supraviețuirea și succesul în acest mediu în schimbare constantă.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302