Analiză EY despre evoluția hotelurilor și pensiunilor din România

Analiză EY despre evoluția hotelurilor și pensiunilor din România
person Horeca
access_time_filled

analizahotelurisipensiuniÎn ciuda anilor economici dificili, atât hotelurile, cât și pensiunile din România s-au înmulțit în ultima perioadă (2009-2011) într-un ritm chiar mai mare decât în anii de boom imobiliar (2006-2008). În 2011, Institutul Național de Statistică număra 1.319 hoteluri, cu 73 mai multe decât în 2010. Dacă vorbim în procente, numărul de hoteluri și moteluri a crescut cu 8% în 2011, față de 2010, iar în 2010 cu 6% față de anul anterior, în timp ce în anii pre-criză ratele de creștere nu au depășit 4%.

Dacă ne referim la pensiuni, tendința a fost cu totul alta. După ce, în 2009, numărul pensiunilor turistice și agroturistice a crescut cu 7% față de anul anterior, criza a domolit creșterea, la doar 1% în 2010 iar, din 2011. numărul lor a început chiar să scadă (-2% față de 2010).

Mai relevant decât numărul total de hoteluri și pensiuni este capacitatea de cazare, exprimată în numărul de locuri disponibile pentru turiști înmulțite cu numărul de zile în care unitățile de cazare sunt deschise, din care se exclud zilele în care unitățile sunt închise temporar din lipsă de turiști, pentru reparații sau din alte motive. După acest criteriu, pensiunile nu doar că nu au intrat pe o tendință descrescătoare, dar au crescut cu 10% în 2011 față de 2010 – ceea ce înseamnă că s-au deschis pensiuni cu capacitate mare de cazare și s-au închis pensiuni mai mici. Hotelurile au crescut și ele, cu 6% în aceeași perioadă, sub creșterea per total a capacității de cazare din România, aici incluzând și moteluri, hosteluri, cabane, campinguri, tabere și sate de vacanță. Creșterea per total a industriei a fost de 7% în 2011 versus 2010.

Aceste capacități de cazare au însă rate de utilizare foarte mici. După un maxim de 42% atins în 2007 în cazul hotelurilor, această rată a scăzut la un minim de 29% în 2010, pentru a reveni pe o ușoară tendință de creștere în 2011. Gradul de ocupare al pensiunilor turistice, însă, este aproximativ la jumătate față de cel al hotelurilor, cu un maxim de 22% în 2007 și 2008. În 2010, rata de ocupare a pensiunilor turistice a fost de doar 15%.

Comparând cu ratele de ocupare ale hotelurilor și ale altor unități de cazare din Uniunea Europeană, România nu stă foarte bine. În martie 2013, rata de ocupare de la noi a atins 32%, față de 60% în Marea Britanie, 59% în Austria, 41% în Ungaria sau 36% în Polonia. Bulgaria s-a situat după România la acest indicator, cu 27%.

analizaeyhoteluriDacă ne referim la segmentarea capacităților de cazare din România în funcție de confortul oferit, se observă că, în anii 2010 și 2011, a avut loc o scădere în număr și capacitate a hotelurilor și pensiunilor de o stea și două stele, în timp ce capacitățile de trei stele au avut cea mai mare creștere (152 de hoteluri de 3 stele în plus în 2011 față de 2010 și 137 de pensiuni de 3 stele în plus în 2011 față de 2010). Numărul hotelurilor de 5 stele a crescut cu 5 în 2011, ajungând la un total de 24, în timp ce numărul hotelurilor de 4 stele a crescut cu 38 în aceeași perioadă, ajungând la un total de 194.

Putem concluziona că investițiile în hotelurile românești nu s-au cramponat de condițiile economice dificile din ultimii ani din România. La nivel global însă, serviciile de cazare au înregistrat o stagnare, dublată de constrângeri de capital, cu un impact negativ asupra capacității și / sau a dorinței companiilor hoteliere și ale proprietarilor de a face investiții în portofoliu.

Însă, pe măsură ce sectorul cazărilor își revine, hotelierii au început din nou să facă investiții. Conform unui studiu publicat de New York University, se estimează că doar în S.U.A. cheltuielile investite în acest sector s-au mărit cu 5 miliarde de USD în 2012, o creștere 33% față de valoarea de 3,8 miliarde de USD înregistrată în 2011. Companiile hoteliere internaționale au prevăzut, de asemenea, fonduri suplimentare destinate unor viitoare alimentări de capital pentru proprietăților lor. Marile lanțuri hoteliere din Europa și Asia au angajat cheltuieli de capital de ordinul miliardelor în 2012. Ceea ce se poate traduce pentru România într-o intensificare a competiției cu ofertele de la nivel global, de aceea trebuie să menținem pasul cu ritmul lor de investiții.

evolutiehoteluriÎnsă, înainte, de a iniția cheltuieli de capital pentru proprietatea deținută, proprietarii trebuie să evalueze cu atenție rentabilitatea acestor investiții, luând în considerare atât reducerea gradului de ocupare pe durata lucrărilor, efectele neprevăzute ale lucrărilor, impactul lucrărilor pe prețuri și facilitățile vizate în comparație cu cele ale competitorilor, cât și câștigul anticipat în cazul activului renovat.

Dincolo de investițiile în capacitate, marketingul devine din ce în ce mai important și mai ales cel online, pe care mulți hotelieri nu îl iau în considerare încă, deși conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cornell, social media și conținutul generat de utilizatori pot afecta profitabilitatea unui hotel. Să ne gândim doar la cele peste 75 de milioane recenzii online generate de peste 32 de milioane de clienți pe TripAdvisor.

Articol scris de Mihaela Matei, Marketing Supervising Associate EY România

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302