Cum să ne obișnuim cu angajați predominant străini

Cum să ne obișnuim cu angajați predominant străini
person Aida Chivu, consultant HR
access_time_filled

Anul 2023 este unul provocator pentru HoReCa. Anul acesta, mai mult ca niciodată, am putut observa, pe oriunde am mers în vacanță, angajați din afara țării noastre. Predomină cei din Asia, dar în anumite locuri găsim și de mai aproape, din țări precum Ucraina sau Moldova.

Este primul an în care se observă cu ochiul liber că numărul angajaților români este foarte mic peste tot în HoReCa. Îi mai găsim acolo unde sunt business-uri de familie sau unde sunt aceleași grupuri care se cunosc și lucrează de ani buni împreună, sezon de sezon. Schimbarea nu este una ușoară, din contră.
În vremurile acestea, când tot ce contează este echilibrul în tot și în toate, nimeni nu ar trebui să să acționeze ca atunci când știam deja comportamentele angajaților români. Și nici încăpățânarea de a fi așa cum eram odinioară nu ajută la nimic. Pentru că nu merge, nu va funcționa absolut deloc! Totul s-a schimbat și nu în sens rău, mai degrabă diferit. Se poate spune că este un an mai bun din punct de vedere al angajărilor. De ce? În primul rând plecăm de la principalul subiect de pe buzele tuturor candidaților: veniturile sau salariul? Vedem că este un sezon cu o afluență de turiști cel puțin la fel de mare ca anul trecut, deoarece contextul dat de instabilitatea la nivel internațional continuă să îi îndrepte pe turiștii români și în acest an tot mai mult spre plaiurile autohtone. Iar asta ne aduce cumva în situația în care trebuie să ne adaptăm. Acești angajați, veniți din afara țării noastre, au așteptări salariale diferite de cele pe care le au ai noștri. Sunt oameni pentru care veniturile câștigate aici sunt mult peste cele obținute în țara lor.

Aspecte de care trebuie ținut cont
Însă nu este totul simplu, din contră, există aspecte care ne duc către blocaje în relațiile dintre noi și acești angajați.
În primul rând, comunicarea este destul de greoaie. Unii dintre aceștia nu știu limba engleză nici măcar la nivel conversațional, așa cum nu toți românii sunt vorbitori de engleză. Apoi, eei care au venit în țară să lucreze pentru noi sunt oameni care trebuie învățați, ei nu sunt gata pregătiți. Au nevoie să li se explice, să li se arate cum să facă și, mai ales, au nevoie de timp să se integreze. Ei vin din altă cultură, au altă educație, iar țara noastră este pentru mulți dintre ei un mediu în care trebuie să lucreze și, mai ales, să trăiască.
În altă ordine de idei, sunt oameni care nu știu să lucreze după standardele noastre, au nevoie să li se spună ce au de făcut și să fie învățați. Pentru asta este nevoie de timp, de oameni dispuși să le arate, să îi instruiască. Iar acest lucru se face plecând de la bază, de la partea elementară a joburilor specifice acestui domeniu. Cel mai probabil în câțiva ani lucrurile vor sta cu totul altfel.


Eu cred că dar fi potrivit să încercăm să luăm ce au bun acești angajați străini și, în rest, să îi educăm puțin în sensul în care este nevoie să li se traseze clar responsabilități. Ei nu reacționează bine dacă aplicăm metodele prin care îi constrângem sau îi amenințăm că îi dăm afară dacă nu fac ce scrie în fișa postului. Aceștia au nevoie să li se spună mult mai mult ce au de făcut și să li se ofere suportul cuvenit la angajare. Dacă nu, ei vor putea claca la un moment dat și vor pleca din organizații cu mult înainte de a-și fi scos investiția de timp și bani. Țara noastră este un punct de tranzit pentru unii din ei, care visează să meargă în alte țări occidentale din Europa. Mulți manageri afirmă că s-au săturat deja de neseriozitatea unora dintre ei, că oamenii nu stau, că vin și pleacă cu o viteză pe care nu o pot controla. Însă, cu răbdare vom reuși să facem treabă și în acest an! Angajații străini se pot alinia în timp la proceduri, la lucruri clare după care să lucreze. Ei trebuie să știe pe ce se pot baza și pe ce nu, nu își doresc haos, ore lucrate de-a valma în exces și fără vreun pic de organizare. Au nevoie să fie liniștiți la job și, de asemenea, au nevoie și de o doză de comoditate pentru că viteza după care ei acționează în general este una diferită de a noastră.


Ideal ar fi să scoatem din ambele culturi tipologii de angajați, cât de mult putem, până ajungem la un echilibru, dar cel mai bine este să facem cum se potrivește businessului. Nu de alta, dar anul acesta este doar începutul. Cu siguranță de acum înainte ne vom obișnui să vedem din ce în ce mai mult angajați asiatici, nu doar în acest domeniu, chiar și în altele.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302