Foșnetul banilor din taxele de muzică ambientală

Foșnetul banilor din taxele de muzică ambientală
person Constantin Neacșu, avocat
access_time_filled

Muzica este indispensabilă în orice loc din domeniul ospitalității și face parte din atmosfera oferită consumatorului. Piesele potrivite pot liniști un client sau pot transmite o poveste. Însă, pentru a face acest lucru în deplină legalitate, este necesară o licență pentru difuzarea muzicii în spațiile comerciale.

Administratorii de hoteluri, restaurante, plaje şi ştranduri, dar şi organizatorii de evenimente în care se difuzează muzică trebuie să obțină o licență de utilizare a muzicii în scop ambiental și, evident, să plătească taxă pe creaţiile artistice. Licența se acordă persoanelor juridice şi persoanelor fizice autorizate pentru fiecare activitate şi punct de lucru înainte de a începe activitatea.
Licențele se obțin, după caz, de la următoarele instituții: CREDIDAM (Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti, UPFR (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România) sau UCMR – ADA (Asociatia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor). Cele trei instituții acționează in același domeniu, dar reprezintă grupuri separate de artiști și colectează taxe în numele lor: CREDIDAM reprezintă drepturile interpreților de muzică, UCMR-ADA reprezintă drepturile de autor ale compozitorilor, iar UPFR producătorii de muzică.
Valoarea remunerațiilor se calculează în funcție de categoria din care face parte agentul economic, suprafaţa utilă a fiecărui punct de lucru și localizarea într-o zonă urbană, turistică sau într-o zonă rurală, după caz.
Prin Decizia 75/2023, ORDA a stabilit ca, de la 1 iulie 2023, tarifele lunare datorate pentru difuzarea muzicii în scop ambiental să se majoreze.

Astfel, în cazul hotelurilor, motelurilor, vilelor sau cabanelor turistice, satelor de vacanță, campingurilor, apartamentelor sau camerelor de închiriat, pensiunilor turistice sau agroturistice de trei stele sau margarete, după caz, taxa/ cameră/ lună este de 1,79 lei, în timp ce în cazul celor de patru stele/ margarete, taxa e 2,38 lei. Pentru unitățile de cazare de 5 stele/margarete, taxa este de 2,98 lei.

În orașe și stațiuni turistice, în cazul restaurantelor, teraselor, barurilor, fast-food-urilor sau pizzeriilor, în funcție de suprafață, remunerația datorată este cuprinsă între 70 și 237 lei.

Pentru săli de nunți, petreceri, baluri și alte evenimente, remunerația pentru muzica ambientală este, în orașe, de 356 lei/ eveniment. În mediul rural, taxa este de 118 lei/ eveniment.
Plata taxei pentru muzica ambientală se efectuează lunar, termenul de plată fiind data de 15 a lunii pentru care se face plata. Orice întârziere se taxează cu 0,5% / zi.


Deși este controversat modul prin care aceste instituţii înţeleg să taxeze utilizatorii din turism și alimentaţie publică, întrucât mulți artiști nu își primesc, mai departe, banii, taxa pe muzică ambientală nu este o glumă. Potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, modificată și completată, fapta de a comunica, într-un loc public, opere audiovizuale radiodifuzate sau produse purtătoare de drepturi conexe, fără licență și fără plata remunerației aferente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de până la 30.000 lei.

Lipsa transparenţei activităţii de gestiune colectivă poate crea prejudicii mediului de afaceri, în condițiile în care pare inoportună taxarea deopotrivă a canalelor de distribuţie de audiovizual şi fonograme, respectiv televiziuni, radiouri, reţele de internet, dar şi a utilizatorilor finali, spre exemplu: hoteluri, restaurante, magazine etc.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302