Impozitul forfetar va fi aplicat de la 1 iulie. Ce spun hotelierii

Impozitul forfetar va fi aplicat de la 1 iulie. Ce spun hotelierii
person Horeca
access_time_filled

taxeFirmele mici (hoteluri, moteluri și pensiuni), care și așa abia supraviețuiesc în această criză, nu vor găsi resursele financiare pentru continuarea activității în condițiile unui impozit forfetar, afirmă reprezentanții Federației Industriei Hoteliere din România într-un comunicat de presă.

„Am citit azi în presă că „măsura se va aplica de la 1 iulie 2013 iar operatorii vor fi anunțați despre normele de aplicare doar cu câteva zile înainte” și că „va fi o măsură bine primită”. Ministrul IMM-urilor Maria Grapini încearcă să ne convingă că introducerea impozitului forfetar, va aduce numai beneficii firmelor, urmând ca sumele plătite să fie și de trei ori mai mici decât în cazul impozitului pe profit. Nu știm cum s-a ajuns la această concluzie, deoarece nu s-au adus argumente și s-au făcut doar declarații abstracte, fără a exemplifica cu date concrete”, precizează reprezentanții FIHR.

Potrivit acestora, prin introducerea acestui Impozit vor fi afectate negativ toate societățile care au investit în hoteluri și care înregistrează pierderi sub povara creditelor bancare, iar aplicarea acestei măsuri va conduce totodată la eliminarea interesului față de investiții în turism. „Baza materială este extrem de veche. Chiar în București sunt hoteluri care poate înregistrează un profit operațional care se „pierde” apoi, din diverse motive în închiderea de Bilanț nemaiavând bani pentru investiții urgente. Nu mai vorbim de Mare unde au observat și guvernanții, că există bază materială „neîngrijită”, ca să fim eleganți. Operarea bazei materiale, adică asigurarea de locuri de muncă, în acest context al unui Impozit Forfetar și a unei piețe nesusținute va conduce la eliminarea interesului față de investiții în turism, de altminteri mult lăudat pentru potențial”, se arată în comunicat.

„În cazul hotelurilor și restaurantelor, ni s-a comunicat că a fost făcut un studiu de specialiștii din domeniu (?!), pe patru coduri CAEN, pentru un grad mediu de ocupare de 30%, pe criterii de  sezon, locație, stele și în funcție de acesta s-a calculat suma fixă pe care trebuie să o plătească o unitate de cazare. Acest studiu a fost transmis Ministerului de Finanțe sub forma unei Note de Fundamentare a propunerii de Impozit. Deși am solicitat acest studiu de la ambele instituții, prin toate mijloacele de comunicare, nu ne-a fost transmis astfel încât nu cunoaștem argumentele concrete pe care se bazează declarațiile dnei Maria Grapini”, mai spun reprezentanții Federației Industriei Hoteliere.

Hotelierii consideră că această măsură nu va duce la eliminarea evaziunii fiscale, ba din contră. „Cât de naiv să fii să crezi că o simplă taxă forfetară va trezi constiința tuturor afaceriștilor astfel încât Statul să nu mai aibă nevoie de controale?! Dacă ar fi așa de simplu, și în condițiile în care dna Ministru dă asigurarea unui beneficiu pentru ambele părți, de ce această taxă nu se aplică în țări cu mult mai avansate economic și fiscal decât România? Și nu o spune FIHR. Sunt declarații ale unor analiști care și-au exprimat îndoiala „Atâta timp cât statul nu va încuraja mediul de afaceri cu facilități fiscale, nu cu taxe suplimentare, se vor găsi întotdeauna metode de evaziune” (Cristian Dinulescu, analist economic)„, se mai arată în comunicatul FIHR.

Hotelierii subliniează că nu neagă existența supărătoare a evaziunii și muncii la negru în Turism dar subliniază că aceasta se combate prin controale corecte și echidistante, relaxare fiscală, un TVA mai mic (restaurație) ca și în majoritatea statelor UE.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302