Pandemia determină antreprenorii din industria ospitalității să strângă rândurile

Pandemia determină antreprenorii din industria ospitalității să strângă rândurile
person Horeca
access_time_filled

Focus interviuȘapte organizații regionale și-au unit forțele și au lansat, la începutul acestui an, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO), pentru a reprezenta interesele sectorului ospitalității, puternic afectat de contextual pendemic. Corina Macri, președinte HORETIM – Asociația Patronală a Industriei Ospitalității din Timiș, care asigură președinția Federației în primul an de activitate, a vorbit despre cerințele antreprenorilor din industria ospitalității de la nivel national, dar și despre prioritșțile FIO.

Cum și când a luat naștere Federația Patronatelor din Industria Ospitalității (FIO), cine sunt fondatorii acesteia și ce v-a determinat să faceți acest pas?

La inițiativa Hospitality Culture Institute, reprezentanții a șapte organizații, care adună sub umbrela lor peste 500 de antreprenori din ospitalitate, și-au unit forțele în luna februarie 2021 pentru a apăra interesele naționale ale acestei industrii grav afectate de criza SARS CoV – 2 la nivel mondial.

Acest sector de activitate era alcătuit înainte de pandemia Covid-19 din peste 40.000 de jucători: 18.000 unități de alimentație publică, 23.000 unități mixte de cazare și alimentație publică, aproximativ 500 agenții de turism și nenumărați ghizi locali, care aveau ca scop promovarea punctuală a fiecărei destinații turistice, universitare sau de business.

Astfel, la nivel teritorial, Bucureștiul coagula în jur de 30% din valoarea generată de sector, deși doar 15% din numărul operatorilor din ospitalitate se regăsesc în Capitală.

în ceea ce privește dezvoltarea, peste 80% dintre antreprenori sunt reprezentați de companii cu un singur punct de lucru și, de cele mai multe ori, antreprenorul este cel care conduce direct operațiunile zilnice.

Membri FIO sunt:

* Horetim Timișoara;

* Horeca Transilvania Cluj;

* Resto Constanța;

* Asociația Horeca Oltenia, Dolj;

* Asociația HoReCa Bacău; 

* Asociația Patronală Horeca Argeș;

* Organizația Patronală a Cârciumarilor Brașoveni;

* Iar din Iunie 2021 și Asociația Horeca Piatra-Neamț.

Corina MacriSe poate spune că decizia de a înființa FIO a venit ca urmare a faptului că nu v-ați simțit reprezentate interesele locale la nivel central? 

Necesitatea apariției unei entități patronale, care să reprezinte cu adevărat interesele acesteia, să cunoască nevoile majorității antreprenorilor din industria ospitalității, era foarte necesară, având în vedere eșecul înregistrat în identificarea unor soluții de compensare reală pentru măsurile discriminatorii și discreționare împotriva sectorului ospitalității luate de către autorități de la declanșarea pandemiei Covid-19.

Care este misiunea/scopul FIO și care sunt prioritățile, obiectivele dumneavoastră pe termen scurt, mediu și lung?

Nevoia de reprezentativitate la nivel național și de apărare a intereselor jucătorilor mici și medii, care reprezintă peste 80% din industria HoReCa, sunt principalele obiective asumate de liderii Federației.

Misiunea FIO este aceea de reconstrucție a industriei în următorii doi ani. Pe baze solide și sustenabile. Pe transparență și etică în business. Pe viziune și responsabilitate.

Ne așezăm la masa dialogului social, devenim parteneri de discuție cu toți cei interesați în reclădirea industriei, investim resurse umane, financiare și logistice pentru a pune pe masa decidenților locali și centrali cele mai bune soluții.

Având în vedere că reprezentați interesele sectorului ospitalității din teritoriu, aș dori să vă întreb care sunt în prezent principalele probleme/provocări, dar și cerințe ale operatorilor din industria HoReCa? 

Cele mai importante propuneri ale Federației Patronale a Industriei Ospitalității pentru Guvernul României sunt:

            1. Deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenței de orice fel, întrucât nu există studii concrete care să demonstreze vreo legătură între funcționarea restaurantelor și creșterea cazurilor de îmbolnăvire, majoritatea îmbolnăvirilor fiind generate de mediul profesional sau familial.

            2. Găsirea unor soluții de funcționare a industriei ospitalității în condiții de carantină și stare de alertă la fel ca hotelurile, magazinele alimentare, de bricolaj,

supermarket-uri, mall-uri.

Federația Patronală a Industriei Ospitalității propune un program de funcționare restrâns în interiorul locațiilor și pe terase, grad de ocupare al meselor 50%, număr maxim de ocupanți la masă de șase persoane etc;

în completare, FIO propune elaborarea unui ghid strict de condiții de funcționare pe perioada pandemiei, ghid pe care se obligă să îl aducă la cunoștința actorilor din domeniul HoReCa, cu recomandarea fermă de a-l respecta, nerespectarea lui impunând măsuri drastice financiare sau chiar suspendarea activității.

            3. Introducerea unei facilități fiscale pe salarizare și creșterea salariului minim pentru HoReCa, măsuri similare celor din sectorul de construcții. 

Federația Patronală a Industriei Ospitalității propune introducerea unui plafon de 3000-3500 de lei și acordarea unor reduceri și scutiri de taxe pe muncă, similare cu scutirile acordate în sectorul de construcții, pentru o perioadă de cinci ani. Această măsură va aduce beneficii în sensul încurajării personalului calificat să rămână în țară, cât și eliminarea muncii la gri. Măsura ar ajuta nu doar la o relansare a sectorului, dar și la îmbunătățirea calității actului de turism și alimentație publică, permițând societăților din sector să fie mai competitive în atragerea forței de muncă calificate.

            4. Reducerea cu cel puțin 50% a tuturor taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021 și 2022 și reducerea TVA pentru livrarea preparatelor alimentare, de la 9% la 5%.

Având în vedere că activitatea este mult redusă și că redeschiderea va fi extrem de dificilă, lupta industriei este acum pentru supraviețuire și păstrarea forței de muncă. Astfel, orice fel de ajutor va constitui un sprijin major pentru ca industria HoReCa să poată rămâne la linia de plutire.

foto Federatia Patronatelor din Industria OspitalitatiiCum apreciați măsurile de sprijin acordate industriei ospitalității de către autorități în contextul pandemiei și ce măsuri considerați că se impun pentru a ajuta la revenirea/restartarea acestui segment? 

Pe 15 octombrie 2015, după dezastrul de la clubul Colectiv, industria pierde peste 15.000 de unități la nivel național, prinsă între jocurile de putere și fuga de responsabilitate a autorităților centrale și locale de la acea vreme. Timp de mai bine de un an și jumătate, HoReCa se transformă și se readaptează la noua realitate administrativă. Tot modelul de business se schimbă și apare o nouă generație de antreprenori.

Și renaște mai puternică, între 2017 și 2019, timp de trei ani, fiind sectorul cu cea mai mare creștere economică din România!

17 martie 2020, pandemia Covid-19 lovește România și, prin ordin militar, starea de alertă este instaurată. Singurul sector economic restricționat abuziv de la funcționare este cel al ospitalității. Industria se prăbușește cu peste 90% în perioada martie-mai 2020.

De atunci și până acum am așteptat de la administrațiile centrale și locale ajutoare financiare eficiente – așa cum s-a întâmplat în multe din țările europene – și măsuri cu o direcție clară, în așa fel încât să putem să estimăm pașii pe care urmează să îi facem.

Niciuna din aceste așteptări nu a fost îndeplinită.

Ajutoarele financiare au fost inconstante și târzii, planul concret de relaxare nu există. Predictibilitatea a lipsit cu desăvârșire, lipsindu-ne de cea mai importantă piesă de care ai nevoie în afaceri: minima stabilitate.

Din nou, la fel ca în 2015, sectorul este țapul ispășitor pentru jocurile și interesele politice, plătește nota de plată a unui stat falimentar, incapabil să susțină strategic și financiar stakeholderii săi.

Doar 40% dintre jucători reușesc să repornească business-urile după luna mai 2020, iar acum, o dată cu marea relaxare, ne dăm seama că mai mult de 30% din sector a dispărut cu totul.

Cum vedeți revenirea industriei ospitalității din România post-pandemie, ce schimbări/tendințe noi observați în industrie?

Industria nu va putea renaște fără sprijin din partea autorităților centrale și locale. 

Sunt necesare:

=          Schimbări legislative;

=          Debirocratizare administrativă;

=          Profesionalizarea forței de muncă. Reconversie. învățământ dual;

=          Programe de susținere și dezvoltare a antreprenorilor locali.

Dar, mai mult decât atât, este nevoie de voință și încredere că ospitalitatea poate deveni un motor pentru întreaga economie românească.

Cine se poate înscrie în cadrul FIO și cum o poate face? 

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității susține și oferă suport oricărui grup de antreprenori care își dorește să pornească un patronat local. 

FIO cheamă sub umbrela sa oricare asociație deja existentă sau în curs de înființare, din București ori din țară, care dorește acțiune directă, constantă și relevantă pentru interesul comun al antreprenorilor din industria ospitalității.

Interviu realizat de Diana Voinescu pentru ediția 104 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302