Peste 3000 de vizitatori la GoodWine

Peste 3000 de vizitatori la GoodWine
person Horeca
access_time_filled

Peste 3000 de vizitatori la GoodWine

Târgul Internațional de Vinuri GoodWine care s-a desfășurat în perioada 11-13 martie la București, a atras aproximativ 3500 de vizitatori. Ajuns la a cincea ediție, târgul s-a bucurat de o participare consistentă: 35 de producători de vin, importatori, distribuitori și companii din domenii conexe. Participare activă la Goodwine au avut și somelierii, care prin intervențiile de specialitate avute în timpul show-urilor gastronomice, au facilitat simbioza între vinuri și produsele culinare.

vin10

Vizitatorii au putut degusta o gamă largă de soiuri de vin, din cele peste 350 prezente la târg, iar cele 50 de vinuri care au fost lansate în premieră la târg au captat atenția vizitatorilor GoodWine.

Târgul a reprezentat un prilej pentru Federația Somelierilor din România de a promova meseria de somelier: „GoodWine reprezintă pentru Federația Somelierilor din România un portal de reprezentare a vinurilor de calitate, o oportunitate de a lega noi conexiuni, dar mai ales de a promova meseria de somelier. Pentru a înțelege vinul trebuie să ai o relație personală cu acesta, iar GoodWine știe să creeze atmosfera necesară”, a declarat Sergiu Nedelea, președintele FSR. Împreună cu Federația Bucătarilor din România, FSR a realizat asocieri inedite ale preparatelor culinare cu vinurile prezente în cadrul târgului.

vin3

Nu doar vizitatorii au fost mulțumiți, ci mai ales expozanții: „Pentru noi a fost un târg internațional în adevăratul sens al cuvântului. Am semnat contracte cu achizitori din Japonia și Cipru. Pot afirma că din punctul nostru de vedere a fost o ediție reușită”, a declarat Cătălin Grecu, Director Marketing la Compania Cotnari, Partener Oficial al Târgului Internațional Goodwine.

Urmatoarea ediție a târgului de vinuri GoodWine va avea loc în luna noiembrie 2011. Evenimentul este organizat de Proactive Business Communication.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302